Fostul președinte al Cataloniei riscă ani grei de închisoare, după ce a rămas fără imunitate
Parlamentul European a votat ridicarea imunităţii a trei eurodeputaţi independenţi catalani, printre care se află și fostul preşedinte al regiunii, Carles Puigdemont. Votul deschide calea ca Spania să inițieze procedurile juridice pentru extrădarea lor, cei trei fiind puși sub acuzare la Madrid pentru organizarea referendumului din 2017, care a urmărit obținerea independenței Cataloniei.
Ceilalți doi eurodeputați cărora li s-a ridicat imunitatea sunt Antoni Comín și Clara Ponsatí, foști miniștri în guvernul condus de Puigdemont.
Rezultatul votului a fost anunțat marți dimineață, după un vot secret al europarlamentarilor care a avut loc luni seară.
Aceștia au adoptat o dispensă pentru a-i lăsa pe cei trei fără protecția specială după ce Comitetul pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European a concluzionat că nu ar trebui să beneficieze de imunitate întrucât faptele de care sunt acuzați au avut loc înainte ca aceștia să fie aleși în legislativul UE. Cele trei mari partide politice din P.E. (Partidul Popular European, Partidului Socialiștilor Europeni și Renew Europe), care au la un loc mai mult de jumătate din europarlamentarii de la Bruxelles, s-au opus de mult timp protecției oferite politicienilor catalani în pofida diferențelor ideologice și de altă natură, potrivit hotnews.
În urma deciziei P.E., este de așteptat ca autoritățile spaniole să reactiveze un mandat european de arestare pentru reținerea celor trei și solicitarea de extrădare în vederea judecării.
Carles Puigdemont este acuzat de sedițiune și deturnare de fonduri. Acuzații similare au fost formulate și împotriva celorlalți doi separatiști.
Extrădarea va avea însă nevoie de un aviz pozitiv din partea justiției belgiene. Spania a sesizat deja Curtea Europeană de Justiție asupra cazului. Până acum au fost condamnați în același dosar nouă lideri și activiști separatiști catalani la pedepse cuprinse între nouă și 13 ani de închisoare. Puigdemont, Comín și Ponsatí trebuiau să fie judecați în cadrul aceluiași proces, însă fuga lor din țară a făcut imposibil acest lucru după ce justiția belgiană a suspendat extrădarea lor.