Cresc prețurile la benzină și motorină

0

Carburanţii au devenit tot mai mulţi, după ce cotaţiile la benzină şi motorină au crescut cu 6% într-o singură lună. Şoferii resimt cel mai mult acest lucru pentru că vor trebui să scoată din buzunar cel puţin 10 lei în plus pentru un plin de 50 de litri. Mai mult, reprezentanţii benzinarilor susţin că vom ajunge să plătim 7 lei pentru un litru de combustibil de calitate superioară.

În ultima lună, preţurile la benzină şi motorină sunt în continuă creştere. Cel mai ieftin litru de benzină în Capitală este de 5 lei şi 20 de bani, la o staţie de alimentare de pe Şoseaua Alexandriei. La polul opus, cel mai scump litru de benzină se vinde cu 5 lei şi 57 de bani, conform Antena3.

În 2020, un litru de diesel costa 5 lei şi 10 bani. Acum, pentru acelaşi combustibil, şoferii plătesc 5,3 lei pe litru. Astfel, un plin ajunge să coste chiar şi cu 10 lei mai mult.

Şoferii sunt cei care resimt cel mai mult creşterea preţului la benzină şi motorină.

„S-au scumpit înfiorător de mult. Au ajuns aproape spre şase lei litrul. Scumpirea e vizibilă, nu sunt câţiva bănuţi.”

„Am luat de dimineaţă, am băgat 10 litri. Nu-mi permit mai mult!”, au mărturisit șoferii, conform sursei citate.

Unul dintre motivele pentru majorarea preţurilor la combustibili ţine de evoluţia barilului de petrol. Acesta a depăşit 285 de lei, fiind cea mai mare valoare de la izbucnirea pandemiei COVID-19.

„Primii care cresc preţurile sunt producătorii de petrol, rafinăriile. Deşi România are stocuri pet câteva luni şi avem si 40% producţie din consum ei abia aşteaptă o motivaţie ca să crească preţul. Ne vom trezi în curând cu 6 lei toate preţurile! Şi poate dacă îi ajută Dumnezeu, până la toamnă s-ar putea să ajungem la 7 lei, ceea ce e în neregulă!, a declarat  Ion Tache, preşedinte Asociaţia Benzinarilor Independenţi, conform Antena3.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.