Cîțu nu mai acceptă jumătăți de măsură. Continuarea în forță a vaccinării și noi paturi la ATI, prioritățile premierului!

0

Premierul Florin Cîţu a solicitat, duminică, la şedinţa Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCI), identificarea unor spitale noi care să se alăture celor existente în lupta anti-COVID, creşterea la 1.600 a numărului real de paturi la ATI, asigurarea stocurilor necesare de medicamente şi continuarea vaccinării în forţă.

Cîţu a precizat, într-o postare pe Facebook, că, deocamdată, în România nu este o creştere accelerată a infectărilor, dar pentru precauţie sunt făcute pregătiri pentru un număr mai mare de cazuri.

„Am participat la şedinţa CNCCI pentru că vreau să mă asigur că pacienţii şi personalul medical vor avea tot ce le trebuie pentru a trece cu bine peste valul 3 al pandemiei. Deocamdată, în România nu este o creştere accelerată a infectărilor şi putem să împiedicăm acest lucru, dacă ne vaccinăm, dacă respectăm măsurile de protecţie. Ne pregătim însă şi pentru un număr mai mare de cazuri, pentru a fi precauţi şi a nu fi luaţi prin surprindere”, a spus premierul.

El a arătat că a cerut creşterea la 1.600 a numărului real de paturi ATI, identificarea unor spitale noi care ar putea să se alăture celor existente în lupta anti-COVID, asigurarea stocurilor necesare de medicamente în toate spitalele care tratează pacienţii cu COVID-19, asigurarea echipamentelor de protecţie pentru cadrele medicale, un plan clar pentru situaţia în care va fi nevoie de detaşări de cadre medicale şi continuarea vaccinării în forţă.

„Nu trebuie să uităm că evoluţia pandemiei depinde de fiecare dintre noi, nu doar de autorităţi. Ne vaccinăm, respectăm măsurile de protecţie şi aşa salvăm vieţi”, a transmis premierul.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.