Mii de amenzi, aplicate de polițiști în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Peste 4.000 de amenzi, în valoare totală de 800.000 lei, au fost aplicate de poliţişti, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.

Potrivit unui comunicat al IGPR, peste 6.800 de poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale, au desfăşurat 800 de acţiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecţie sanitară la nivel naţional.

Au fost efectuate 60.794 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse.

În urma acţiunilor punctuale de control, au fost aplicate 4.219 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 808.770 de lei.

Conform reglementărilor în vigoare, în interiorul localităţilor sunt interzise circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de şase persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.