Opozantul rus, Aleksei Navalnîi, susține că este încarcerat într-un „lagăr de concentrare”!

0

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a denunţat luni că este încarcerat într-un ‘lagăr de concentrare’ într-un mesaj pe contul său de pe Instagram, făcând public astfel locul său de detenţie după mai multe zile de incertitudine, informează Romaniatv.net.

„Trebuie să recunosc că sistemul penitenciar rus a reuşit să mă surprindă. Nu am crezut că se poate construi un lagăr de concentrare la 100 km de Moscova”, a scris Aleksei Navalnîi. El a precizat că se află în colonia penitenciară nr.2 de la periferia oraşului Pokrov, în regiunea Vladimir, unde trebuie să ispăşească doi ani şi jumătate de închisoare.

„Trei lucruri continuă să mă surprindă: cerul înstelat de deasupra noastră, imperativul categoric (o lege care trebuie respectată necondiţionat şi este justificată ca scop în sine) din forul interior al fiecăruia şi senzaţia incredibilă de a-ţi trece mâna peste capul tocmai ras„, spune opozantul în vârstă de 44 de ani, citat de Reuters.

Navalnîi, care îşi intitulează mesajul ‘Salut tuturor din Sectorul A de control intensificat‘, spune că tot ceea ce face şi gesturile sale sunt înregistrate de camere de supraveghere:’Toată lumea este supravegheată şi cea mai mică încălcare duce la un raport’.

De mai multe zile, avocaţii lui Aleksei Navalnîi încercau să afle locul unde a fost dus după transferul său la sfârşitul lunii februarie după condamnarea în apel.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.