Premierul Cîțu „taie în carne vie”: Subsecretarul de stat pe problemele deţinuţilor politic şi revoluţionarilor, demis!

0

Premierul Florin Cîţu a decis să-l demită pe Octav Bjoza, președinte al Asociației Foştilor Deţinuţi Politici și Victime ale Dictaturii din România, din funcţia de subsecretar de stat pe problemele deţinuţilor politic şi revoluţionarilor în Guvernul României.

Octav Bjoza, subsecretar de stat pe problemele deţinuţilor politic şi revoluţionarilor, a fost demis de premierul Florin Cîţu. Octav Bjoza, în vârstă de 82 de ani, ocupa funcţia de secretar de stat fusese din vremea guvernării PSD.

O societate democratică și civilizată, cum este România, rămâne ferm angajată în condamnarea Holocaustului și a oricărei forme de stigmatizare etnică, socială sau religioasă. Este angajamentul fără echivoc al statului român, iar în calitate de prim-ministru, îl voi apăra cu toată convingerea.

A pune în discuție dimensiunile Holocaustului și a încerca să pui pe umerii comunității evreiești aducerea comunismului în România este nu doar o încercare de a mistifica istoria, ci și un gest periculos pentru valorile democratice.

Mai mult, încercarea de a justifica și de a aduce argumente pentru ca urmașii criminalilor de război, naziștilor sau fasciștilor, să beneficieze de drepturi din partea statului român (prevăzute de Legea nr.232/2020) este un afront și o mare nedreptate față de toți cei care au suferit din cauza ororilor comunismului și Holocaustului.

O asemenea atitudine a unui demnitar al statului român este extrem de periculoasă pentru valorile democratice câștigate și apărate cu multe sacrificii în ultimii zeci de ani. Este o abordare incompatibilă cu statutul de membru al echipei noastre guvernamentale și de înalt responsabil al Guvernului României„, a spus premierul Florin Cîţu, citat într-un comunicat de presă transmis de Guvern.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.