Vicepremierul Barna, după discuția cu Vera Jourova: „Finalizarea MCV, corectarea legilor justiţiei și desfiinţarea SIIJ, priorități”

0

Viceprim-ministrul Dan Barna a discutat, miercuri, cu Vera Jourova, vicepreşedintă a Comisiei Europene, conversaţia având ca teme principale viitorul Raport privind statul de drept în România şi progresele făcute de ţara noastră în direcţia încheierii Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

„Obiectivul finalizării MCV este comun celor două părţi şi am remarcat o atitudine deschisă din partea Comisiei Europene. Însă atingerea acestei ţinte depinde doar România. Eforturile prioritare pentru agenda noastră sunt corectarea legilor justiţiei, desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie şi punerea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală în acord cu deciziile Curţii Constituţionale. După 13 ani în care România a fost subiect al unei monitorizări excepţionale din partea Comisiei Europene, cu regrese majore în 2018 şi 2019, am încredere că eforturile noastre intensificate în perioada următoare vor duce la o funcţionare normală şi predictibilă a statului de drept în România”, a afirmat Dan Barna într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Guvernului.

Vicepremierul Dan Barna a subliniat: „Mesajul doamnei Jourova şi al Comisiei a fost foarte clar: din partea României se aşteaptă fermitate şi rezultate, iar angajamentul nostru este că le vom livra”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.