EximBank garantează un credit de 3,5 mil euro acordat de Banca Transilvania companiei RAAL Bistrița

EximBank a emis o garanție în numele și în contul statului român în valoare de 3,1 milioane de euro, în cadrul programului guvernamental de susținere a companiilor mari, pentru RAAL Bistrița – unicul producător de sisteme de răcire local și unul dintre principalii exportatori români, garanție care acoperă 88,8% dintr-un credit acordat companiei de Banca Transilvania.

Finanțarea în valoare de 3,5 milioane de euro de la Banca Transilvania, cu garanție EximBank în numele și în contul statului român, va permite producătorului de sisteme de răcire să depășească contextul dificil creat de pandemie și îi va asigura necesarul de lichiditate pentru desfășurarea activității.

RAAL produce pentru industria utilajelor agricole, utilajelor pentru cons­trucţii, industria minieră, vehicu­lelor comerciale şi auto, majoritatea clienţilor provenind din Uniunea Europenă.

După un început de 2020 bun, RAAL s-a confruntat cu scăderea vânzărilor pe fondul întreruperilor de activitate din mai multe sectoare de activitate din cauza pandemiei, dar a reușit să depășească acest moment păstrând toți cei peste 2.400 de angajați.

Din trimestrul IV, vânzările au revenit la un nivel comparabil cu cel dinaintea crizei, iar compania se pregătește să își reia anul acesta planurile de dezvoltare.

 

Despre RAAL Bistrița

RAAL este producător de sisteme de răcire şi schimbătoare de căldură din aliaje de aluminiu şi oţel inoxidabil, în construcţie brazată: radiatoare, răcitoare de ulei, răcitoare de aer, răcitoare de combustibil, condensatoare, destinate aplicaţiilor în agricultură, construcţii, industrie şi auto. Compania a fost înfiinţată în 1991 ca societate pe acţiuni, prin desprinderea din compania I.U.T. Bistriţa, iar, în 1995 s-a privatizat, acţionarii fiind salariaţii companiei în proporţie de 96%. În prezent, sociateta operează două fabrici: una în Bistriţa, care dispune de trei secţii de producţie cu o suprafaţă totală de 12.500 de metri pătraţi, şi o alta la Prundul Bârgăului, cu o suprafaţă de producţie de aproximativ 45.000 de metri pătraţi. RAAL exportă 99% din tot ceea ce produce, printre clienții săi numărându-se companii precum John Deere, Class, AGCO, Friulair, BRP Rotax, JCB, Ingersoll Rand, Linde, Parker, Mikropor, Van Hool, Voith, ABB, Tobrocco, Himoinsa, Manitou, Novetec, Carrier, Liebherr, Kaiser, Continental, Samsung, BMW etc. Compania a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri de peste 77 de milioane de euro. Pentru detalii: www.raal.ro

 

Despre EximBank

EximBank este o instituție specializată ce se implică activ în susținerea și promovarea mediului de afaceri românesc.   Pentru ca acționează ca agent al statului pe piața de garanții și asigurări, EximBank este unul dintre canalele prin care fondurile publice, puse la dispoziție de statul român, se infuzează în economie. În cadrul programului guvernamental de susținere a companiilor mari, companiile mari și IMM-urile cu cifră de afaceri peste 20 de milioane de lei în 2019 pot beneficia de produse de finanțare si garantare cu componentă de ajutor de stat, oferite de EximBank în numele și contul statului român. Termenul până la care companiile pot depune dosare de solicitare a produselor de finanțare și garantare din cadrul acestei scheme de ajutor de stat este 31 mai 2021. Pentru detalii: www.eximbank.ro

Despre Banca Transilvania

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România și principalul finanțator al economiei. Cu o poveste începută acum 27 de ani, BT are aproape 18% cotă de piață, 3,2 milioane de clienți, 3 linii de business, peste 9.000 de persoane în echipă, soluții de online banking de ultimă generație și 500 de sedii în 180 de localități. Este singurul brand bancar românesc din clasamentul Brand Finance Banking 500 (2020). Dincolo de banking, Banca Transilvania dorește să aibă impact pozitiv în România, atât pentru oameni, cât și pentru business și mediu. Pentru mai multe detalii: www.bancatransilvania.ro

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.