Parlamentarii AUR, protest în fața Ministerului Energiei. George Simion și colegii săi vor să discute cu ministrul Virgil Popescu!

Share:

George Simion şi 30 de parlamentari AUR protestează, marţi, în faţa sediului Ministerului Energiei. Copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor a declarat că vrea să discute cu ministrul Virgil Popescu pentru a rezolva problemele minerilor şi a Complexului Energetic Oltenia.

George Simion, liderul AUR, a declarat, în direct la România TV, că sunt mai multe „situaţii foarte urgente” pe care vrea să le discute cu Virgil Popescu, ministrul Energiei.

„Vrem să dialogăm cu cei de la Ministerul Energiei de urgenţă. Ieri nu s-a putut acest lucru în Parlament. Am cerut în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. Sunt nişte situaţii foarte urgente.

Cerem rezolvarea problemei minei de uraniu de la Crucea din Suceava, redeschiderea termocentralei Mintia de la Deva şi rezolvarea problemei CEO Oltenia”, a declarat George Simion, la România TV.

George Simion a precizat că Virgil Popescu, ministrul Energiei, i-a acuzat de populism atât pe el, cât şi pe parlamentarii AUR.

„Trebuie să rezolve acum în această dimineaţă de urgenţă problema cu minerii care sunt închişi în mină şi problema căldurii din Deva. Aşteptăm de mai bine de trei săptămâni rezolvarea acestor probleme. Au promis. Dumnealui este populist. Vrem să dialogăm!

Aşteptăm. Suntem 30 de parlamentari AUR. N-am venit cu steaguri, n-am venit ofensif. Am venit să dialogăm, dar situaţia e de aşa natură, este o situaţia urgentă. Nu o pot tărăgăna la nesfârşit”, a precizat George Simion.

Copreşedintele AUR a reacţionat în urma atacului lansat la adresa sa de către ministrul Energiei.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.