Ciolacu critica dur „ingamfarea guvernantilor”. Motiunea de cenzura impotriva Guvernului Citu, iminenta!

0

Marcel Ciolacu a declarat duminică că PSD va depune o moţiune de centură pentru a înlătura de la putere Guvernul condus de Florin Cîţu. Liderul social-democrat a spus că PSD ar fi organizat proteste dacă nu ar fi fost pandemia COVID-19.

Preşedintele PSD a reiterat că social-democraţii sunt hotărâţi să depună o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu.

„O să încercăm. Avem dreptul la câte o moțiune pe sesiune”, a explicat Marcel Ciolacu, duminică, la emisiunea „Insider politic” de la Prima TV.

Întrebat de ce politicienii PSD nu sunt în stradă, Marcel Ciolacu a explicat că nu organizează proteste din cauza pandemiei COVID-19. De asemenea, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor a afirmat că „nu vii neapărat la guvernare, dacă dărâmi un guvern”.

Marcel Ciolacu a criticat „îngâmfarea” guvernanţilor care nu au ţinut cont de propunerile Opoziţiei pentru a combate pandemia COVID-19.

„Parcă s-au înverşunat să nu mai asculte de nimeni actuala putere. Indiferent cu ce soluţii veneau şi specialiştii şi noi cei din Opoziţie. Văd după un an de zile, după ce le-a mai trecut din această îngâmfare, că revin la soluţiile pe care noi le propuneam în acel moment, respectiv testarea rapidă despre care ştim cu toţii că domnul Orban şi fostul ministru al Sănătăţii au ieşit împreună şi au zis că nu e eficientă. Între timp a devenit eficientă. Dacă am fi folosit-o, n-am fi ajuns să închidem şcolile”, a spus Marcel Ciolacu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.