Ciolacu îi cere lui Iohannis un plan de „reducere etapizată a restricțiilor”

Președintele PSD Marcel Ciolacu îi cere lui Klaus Iohannis, într-un mesaj publicat pe Facebook, un plan de „reducere etapizată a restricțiilor”. De asemenea, acesta cere demisia miniștrilor Raluca Turcan și Vlad Voiculescu pentru că „au sfidat regulile impuse tuturor cetățenilor”.

„Oamenii au nevoie de reguli clare aplicabile tuturor, de termene care să ofere un orizont de timp concret spre revenirea la normalitate și de măsuri coerente pentru a le proteja locurile de muncă. Altfel, tensiunea socială se va transforma, rapid, într-un cutremur care va mătura șansele țării de a ieși din criză! (…) Acum Iohannis trebuie să anunțe urgent un plan de reducere etapizată a restricțiilor!”, scrie Marcel Ciolacu.

Președintele PSD spune că oamenii sunt revoltați de „aroganța, lipsa de transparență, deciziile contradictorii”, referindu-se la protestele din ultimele zile.

„Nu există ”teroriști”, ”săraci” sau ”asasini”! Există doar români! Români disperați. Unii că mor de foame, alții că sunt extenuați după un an de zile de luptă cu pandemia! Toți sunt revoltați de aroganța, lipsa de transparență, deciziile contradictorii și neaplicarea egală a legii, toți simt că statul i-a abandonat, că au rămas pe cont propriu!”, scrie acesta.

De asemenea, Ciolacu cere demisia miniștrilor Voiculescu și Turcan pentru că nu au purtat masca.

„Acum este momentul ca demnitari precum Voiculescu și Turcan, care au sfidat  regulile impuse tuturor cetățenilor obișnuiți, să zboare din funcții”, a mai scris, pe Facebook, președintele PSD.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.