Federația Silva trage un nou semnal de alarmă: Așa nu se mai poate! În doar câteva luni-șase pădurari agresați de hoții de lemne!
În urmă cu doar o lună, Federația Sindicatelor Silva trăgea un semnal de alarmă, anunțând că, pe fondul creșterii presiunii asupra pădurii, trei silvicultori aflați în timpul serviciului de pază a fondului forestier național au fost agresați de hoții de lemn, iar de atunci, alți trei pădurari din județele Bacău, Hunedoara și Vâlcea, au devenit victime ale infractorilor surprinși în timp ce tăiau ilegal sau sustrăgeau material lemnos.
Aceste noi cazuri vin să completeze tabloul sumbru al agresiunilor îndreptate împotriva personalului silvic, în urma cărora, în ultimii ani, apărând pădurea, 6 pădurari au fost omorâți de hoții de lemn, iar peste 700 de silvicultori au fost atacați de infractori, suferind agresiuni și vătămări corporale grave, amenințări cu moartea, precum și distrugerea unor bunuri (autovehicule, locuințe, anexe gospodărești, sedii administrative, etc).
Federația Sindicatelor Silva a atras atenția încă din anul 2019, în nenumărate rânduri, că personalul silvic de teren se confruntă cu o presiune tot mai ridicată asupra pădurii și face față cu dificultate acestei presiuni, în principal din cauza lipsei dotărilor absolut necesare în cadrul acțiunilor pentru asigurarea pazei și a integrității fondului forestier (armament de serviciu, mijloace de comunicare, de intervenție și de apărare, uniforme de serviciu, echipament individual de protecție precum și mijloace de transport adecvate).
În prezent, situația este una cel puțin alarmantă, jumătate din cei peste 7000 de silvicultori (pădurari și șefi de districte din cadrul administratorului fondului forestier proprietate publică a statului român), care au ca obligație de serviciu paza pădurilor și asigurarea integrității fondului forestier, nu sunt dotați cu armament de serviciu așa cum prevede legea (Codul silvic și Statutul personalului silvic), desfășurându-și activitatea doar sub protecția divină. Lipsirea de armament a personalului silvic a fost posibilă printr-o decizie absolut aberantă a Guvernului, care prin Hotărârea nr. 11/2018, a interzis utilizarea anumitor categorii de armament, între care și cel cu care era dotat o bună parte a personalului silvic din România.
În afara lipsei de armament și de dotări, la această situație îngrijorătoare a agresiunilor asupra personalului silvic s-a ajuns și din cauza dimensionării insuficiente a personalului silvic cu atribuții de pază, precum și din cauza dimensionării cantoanelor și districtelor silvice, fără a se ține seama de complexitatea și specificul activității de pază a pădurilor la nivel local și regional.
Urmare acestor noi cazuri de agresare a personalului silvic, în data de 31.03.2021, Federația Sindicatelor Silva a solicitat oficial, din nou, sprijinul și intervenția conducerii Ministerului Mediului, Apelor si Pădurilor și a conducerii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva pentru urgentarea dotării personalului silvic, ce are ca responsabilități paza pădurilor, cu armament de serviciu, cu uniformă de serviciu, cu mijloace de apărare și de intervenție, cu mijloace de comunicație și mijloace de deplasare, așa cum sunt prevăzute de lege, astfel încât riscul de producere în viitor a unor astfel de evenimente nedorite, să se reducă cât mai mult posibil.
Pentru descurajarea actelor de agresiune asupra silvicultorilor, a fost solicitată intervenția d-lui Tánczos Barna, Ministrul mediului, apelor și pădurilor în vederea modificării și completării Codului penal, prin includerea personalului silvic în categoriile prevăzute la art. 257, alături de polițiști și jandarmi, în cazul cărora faptele de amenințare, lovire și vătămare corporală comise asupra acestora se sancționează cu pedepse mult mai aspre.
Totodată, în data de 01.04.2021, Federația Sindicatelor Silva a solicitat sprijinul Procurorului General al României pentru monitorizarea actelor de cercetare şi urmărire penală ce se efectuează în cazurile de agresiune îndreptată împotriva personalului silvic şi dispunerea de măsuri în scopul efectuării cu celeritate a cercetărilor pentru identificarea, anchetarea și pedepsirea autorilor acestor agresiuni.
Federația Sindicatelor Silva va susține în continuare, prin toate mijloacele legale, respectarea prevederilor Statutului personalului silvic, modificat și completat prin Legea nr. 234/2019, dimensionarea cantoanelor, districtelor și ocoalelor silvice în funcție de activitățile specifice și de realitățile din teren, precum și dotarea personalului silvic conform legislației în vigoare.
FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN SILVICULTURĂ ”SILVA”
BUCUREȘTI, 1 APRILIE 2021