Barna si Ciolos dau o palma contestatarilor lui Vlad Voiculescu: USR PLUS îşi reafirmă susţinerea totală pentru ministrul Sănătăţii!

0

Birourile Naţionale reunite ale USR şi PLUS îşi reafirmă „susţinerea totală” pentru ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi „lupta sa pentru transparentizarea şi reformarea sistemului public de sănătate” şi cer Corpului de Control al premierului să publice raportul aflat la baza plângerii penale.

„Birourile Naţionale USR PLUS susţin demararea unei anchete de către Corpul de Control al Ministrului Sănătăţii privind existenţa centrelor «închise» de vaccinare”, adaugă reprezentanţii USR PLUS.

„Birourile Naţionale Reunite ale USR şi PLUS susţin fără rezerve orice investigaţie menită să lămurească felul în care informaţiile ajung la români. Cerem Corpului de Control al primului ministru să publice imediat raportul care a stat la baza plângerii penale anunţate astăzi. În acest context, susţinem Ministerul Sănătăţii în demersul de verificare a eventualelor nereguli în procesul de vaccinare, orice posibile încălcări ale cadrului legal privind vaccinarea urmând să fie sesizate organelor competente şi aduse la cunoştinţa publicului”, au transmis, vineri seară, reprezentanţii USR PLUS.

Birourile Naţionale USR PLUS susţin demararea unei anchete de către Corpul de Control al Ministrului Sănătăţii privind existenţa centrelor “închise” de vaccinare, procedurile, accesul la ele şi modul în care au respectat cadrul legal.

„De asemenea, pentru o corectă informare a publicului, Alianţa USR PLUS solicită premierului Florin Cîţu să desecretizeze minuta şedinţei de guvern în care a fost adoptată hotărârea privind înfiinţarea centrelor speciale de vaccinare, devenite la momentul publicării datelor mai numeroase chiar decât toate centrele aflate la dispoziţia populaţiei. Buna guvernare nu este posibilă departe de ochii publicului, în afara dezbaterii publice şi în lipsa unei asumări clare a responsabilităţilor ce revin fiecărei instituţii şi persoane”, au susţinut aceştia.

Conform surselor citate, reprezentanţii Alianţei USR PLUS în structurile statului au un mandat ferm şi consecvent să depună eforturi pentru continuarea reformelor anunţate în debutul acestei guvernări. Primul pas este câştigarea alături de Ministerul Sănătăţii şi întregul Guvern a luptei cu pandemia.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.