200 de parteneriate cu instituții academice din întreaga lume în cei 30 de ani de Universitate Româno-Americană
Universitatea Româno-Americană va marca trei decenii de la înființare în cadrul unei săptămâni dedicate, cu invitați speciali, la care sunt așteptați studenți, profesori, absolvenți, reprezentanți ai mediului profesional și, nu în ultimul rând, ai mediului universitar și preuniversitar.
Pe 19 aprilie startul va fi dat de Ceremonia Oficială, ziua încheindu-se cu un moment cultural în interpretarea studenților Universității, dar și a unor invitați surpriză.
Seria evenimentelor va continua până pe 23 aprilie cu dezbateri tematice care vor aborda oportunitățile și experiențele vieții de student, o conferință cu participare internațională în care vor fi analizate schimbările din învățământ ca urmare a pandemiei, workshop-uri de consiliere vocațională și orientare profesională și tururi virtuale prin campusul universității.
Încă de la început, misiunea universității a constat în promovarea excelenței în educație, inovație și cercetare.
Deși instituție privată de învățământ, Universitatea Româno-Americană și-a asumat să investească în performanță, susținând financiar cei mai buni studenți ai săi. Și asta nu oricum, ci prin acoperirea integrală a taxei de școlarizare.
Anual, 20% din locurile scoase la concurs la programele de licență, respectiv 10% din locurile scoase la concurs la programele de master, sunt fără taxă. Sute de studenți și masteranzi au astfel oportunitatea de a studia într-o universitate privată de elită, competitivă național și internațional, fără investiție financiară personală.
Totodată, studenții au oportunitatea de a-și consolida cunoștințele și de a-și valorifica potențialul prin asocierea strategică a Universității Româno-Americane cu 200 de instituții de învățământ la nivel mondial. De anul acesta parteneriatul cu Școala de Afaceri ASEBUSS a deschis orizonul către noi generații de manageri și antreprenori bine pregătiți.
„Cele trei decenii pe care le-am parcurs ne-au supus încercărilor și ne-au provocat să ne adaptăm permanent, să ne dezvoltăm armonios, să fim tot mai puternici și încrezători, asumându-ne nobila misiune de a educa, de a promova excelența academică și de a cultiva valorile științei și culturii.
Bilanțul primilor noștri 30 de ani ne dă speranțe: 7 facultăți; 34 de programe de studii de licență și masterat acreditate, cu predare în limba română și engleză; o serie de noi programe de studii autorizate sau aflate în stadiul de înființare; 2.600 de studenți; studenți străini din peste 40 de țări; 30 de cursuri susținute în fiecare an de profesori internaționali; peste 200 de cadre didactice titulare sau asociate; peste 200 de parteneriate cu instituții de învățământ din întreaga lume; bază sportivă și campus modern. Marea familie a Universității Româno-Americane crește an de an, cu fiecare promoție care se adaugă, cu mândrie, celor peste 48.000 de absolvenți.”- Prof.univ.dr. Costel Negricea, Rectorul Universității Româno-Americane
Săptămâna aniversară se va desfășura pe o platformă digitală și va pune în lumină sistemul de valori durabil, în contextul în care învățământul mondial este obligat să se adapteze unei noi realități.
Pentru mai multe detalii accesați linkul: https://www.rau.ro/30ani/