Joe Biden, anunț important: „Până pe 11 septembrie 2021, trupele americane vor fi retrase din Afganistan!”

0

Joe Biden a decis să retragă trupele americane din Afganistan până la 11 septembrie 2021, la exact 20 de ani după ce atacurile Al Qaeda au declanşat cel mai lung război al SUA, au declarat pentru Reuters trei surse familiarizate cu dosarul.

Retragerea trupelor din Afganistan s-ar baza pe anumite garanţii privind securitatea şi drepturile omului, susţin sursele citate, care au vorbit sub protecţia anonimatului înainte de oficializarea deciziei.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, şi şeful Pentagonului, Loyd Austin, ar urma să-i informeze despre această decizie pe aliaţii din NATO miercuri, la Bruxelles, potrivit The New York Times. De asemenea, este posibil ca Joe Biden să anunţe public decizia.

Decizia lui Biden, dacă va fi confirmată, ar depăşi termenul limită de 1 mai pentru retragerea convenită de administraţia predecesorului său Donald Trump cu insurgenţii talibani. Într-o declaraţie făcută publică luna trecută, talibanii au ameninţat să reia ostilităţile împotriva trupelor străine din Afganistan dacă acestea nu vor respecta termenul limită de 1 mai.

Totuşi, decizia ar stabili un termen apropiat pentru retragerea trupelor, calmând îngrijorările talibanilor că Biden va prelungi procesul pe termen nedefinit.

Termenul de 1 mai a părut tot mai puţin probabil în ultimele săptămâni, dată fiind lipsa de pregătiri în teren, necesară pentru a se asigura că operaţiunea se derulează într-un mod sigur şi responsabil.

Oficiali americani i-au acuzat pe talibani că nu au reuşit să-şi respecte angajamentele de a reduce nivelul de violenţă din Afganistan şi unii au avertizat în privinţa legăturilor persistente ale talibanilor cu Al Qaeda.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.