Ministrul Muncii, Raluca Turcan, implicare totală: „Modelul cadru al contractului individual de muncă a fost modificat!”

Modelul cadru al contractului individual de muncă a fost modificat, astfel că angajatorul trebuie să informeze salariatul, la momentul încheierii contractului, cu privire la obligaţia angajatului de a adera la un fond de pensii administrat privat, a menţionat, marţi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

” (…) am modificat modelul cadru al contractului individual de muncă şi am introdus o nouă obligaţie care îi revine angajatorului: să informeze salariatul, în momentul angajării, cu privire la obligaţia de a adera la un fond de pensii administrat privat”, a precizat Raluca Turcan pe Facebook.

Raluca Turcan a subliniat că angajaţii au astfel varianta de a decide ei înşişi la ce fond de pensii administrat privat să se înscrie, în loc să fie repartizaţi aleatoriu de sistem.

„Pilonul II de pensii, administrat privat, este obligatoriu şi vine în completarea pensiei de stat. Orice angajat din România contribuie la acest pilon de pensii şi este extrem de important să se informeze şi să opteze în cunoştinţă de cauză pentru un fond privat care să îi administreze aceşti bani, economisiţi de-a lungul carierei, pentru a-şi suplimenta veniturile în momentul pensionării. (…) Cred că este important să punem accent mai mare pe această componentă de informare şi de conştientizare a angajaţilor că au această opţiune, astfel încât să poată să-şi decidă singuri viitorul, alegând conştient în loc să fie repartizaţi aleatoriu de către sistem”, a afirmat Raluca Turcan.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.