Sorin Grindeanu îl ironizează pe Klaus Iohannis

Sorin Grindeanu a precizat că PSD susține ori un Guvern PSD, cu premier propus de ei, fie organizarea de alegeri anticipate.

Liderul PSD a declarat că este exclus ca ei să intre la guvernare alături de PNL.

„Susţinem două lucruri: Guvern PSD cu premier PSD, pentru că noi am câştigat alegerile, iar dacă nu se poate, citând din clasici în viaţă care se află probabil la schi acum, trebuie să ne întoarcem la popor. Poporul întotdeauna are dreptate – asta auzeam în urmă cu un an de la preşedintele Klaus Iohannis care ne spunea că Parlamentul acum un an nu mai reflectă voinţa românilor. Îl anunţăm și noi acum că Parlamentul nu mai reflectă voinţa românilor, deci a doua opţiune ar fi alegerile anticipate”, a declarat, vineri, Sorin Grindeanu.

Grindeanu a precizat că întreg procesul de organizare a alegerilor anticipate ar dura ceva timp, prin urmare la momentul scrutinului, „pandemia ar fi poate de domeniul trecutului, ar putea fi asigurate condiţiile pentru organizarea alegerilor anticipate”.

Grindeanu a mai spus că, în opinia sa, USR-PLUS „vor merge cu coada între picioare” și vor nominaliza până la urmă o altă persoană la conducerea Ministerului Sănătății.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.