Gabriela Firea pune tunurile pe coaliția de guvernare în scandalul „raportărilor false al morților de COVID”

0

Gabriela Firea vine cu un nou atac la adresa coaliţiei de guvernare, după ce ministrul demis al Sănătăţii a venit cu acuzaţii grave despre numărul eronat al morţilor de COVID.

Fostul primar al Capitalei susţine că vinovaţii trebuie să plătească imediat, iar comunicare de informaţii false este un risc de securitate naţională.

„Românii au dreptul să afle tot adevărul! Iar vinovații trebuie să plătească imediat! Comunicarea de informații false reprezintă risc de securitate națională și este incriminată de Codul Penal art. 404.

Liderii USR/Plus erau datori în fața românilor să susțină prin vot, în Parlament, înființarea Comisiei de anchetă, la inițiativa noastrā, după ce ministrul lor – Vlad Voiculescu –, a reconfirmat ”mermeleala” datelor privind pandemia, astfel încât să se potrivească intereselor politice.

În schimb, blocarea constituirii Comisiei de anchetă dovedește clar ipocrizia și cinismul așa-zișilor ”reformatori” ai clasei politice.

În plus, blocarea Comisiei de anchetă nu va face altceva decât să adâncească neîncrederea românilor în comunicările oficiale ale Guvernului, punând în pericol grav inclusiv campania de vaccinare.
Și astăzi, reprezentanții USRPLUS din cadrul Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului, alături de cei ai PNL, au blocat constituirea Comisiei de anchetă, dovedind încă o dată că transparența pe care o tot invocă este în fapt doar ipocrizie cinică, un instrument de șantaj la adresa partenerilor din coaliție.

Dacă de la PNL nu mai așteaptă nimeni nimic, USR este dator în fața alegătorilor săi, a tuturor românilor, să susțină aflarea adevărului, cu atât mai mult că nu doar fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu a vorbit public despre raportări false și „mermelite”, ci chiar liderul USR, vicepremierul Dan Barna a acuzat improvizațiile, criteriile vagi și lipsite de obiectivitate în stabilirea restricțiilor.

Practic, declarațiile celor doi oficiali ai guvernului – ministrului Sănătății și vicepremierul Barna – reprezintă veritabile autodenunțuri la adresa modului în care guvernarea a mințit, a manipulat și a luat decizii fără fundament științific, cu grave efecte asupra sănătății, drepturilor și libertăților populației.

Până și ultimul scandal pe tema ordinului care ar institui în ministerul Sănătății un grup care să investigheze raportările COVID, inclusiv numărul decedaților, despre care PNL și premierul Cîțu spun că nu există, iar liderii USR susțin contrariul, arată cât de necesară este o comisie parlamentară care să facă lumină în tot acest hățiș de minciuni, dezinformări și manipulări.

#CatastrofeLaGuvernare
#NuLePasāDeOameni”,a spus Gabriela Firea.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.