Ludovic Orban, mesaj ferm către USR PLUS: „Premierul Florin Cîţu beneficiază de susţinere totală. Noi nu ne jucăm cu România!”

Share:

Preşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat, luni, după şedinţa BEx, că premierul Florin Cîţu beneficiază de susţinere totală şi că nu se ia în discuţie schimbarea configuraţiei politice.

Guvernul condus de premierul Florin Cîţu beneficiază de susţinere totală, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, care a completat că „nici nu se în discuţie vreo secundă schimbarea configuranţie politice”.

„Noi nu ne jucăm cu România. Când am hotărâtcă premierul acestui Guvenr este Florin Cîţu, suntem serioşi, consecvenţi şi mergem mai departe”, a completat Ludovic Orban.

Preşedintele PNL a lansat un îndemn către toţi partenerii de coaliţie „să lăsăm deoparte ceea ce ne separă şi să ne concentrăm pe ceea ce aşteaptă românii de la noi şi anume să asigurăm o bună guvernare României”.

Ludovic Orban a criticat în şedinţa Biroului Executiv al PNL relaţia cu USR-PLUS în coaliţia de guvernare. Preşedintele Camerei Deputaţilor le-a transmis liderilor PNL să nu intre în „jocul USR-PLUS”.

„Nu poţi să fii şi la putere şi în opoziţie şi să îţi ataci premierul. Vlad Voiculescu a avut un management dezastruos la Ministerul Sănătăţii (…) Noi trebuie să ne concentrăm pe guvernare. Nu intrăm în jocul USR_PLUS. Ei trăiesc din conflicte”, a declarat preşedintele PNL în şedinţa conducerii liberale, conform unor surse politice, citate de Adevărul.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.