Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, decis să „taie în carne vie”: „Polițiștii vinovați de tragedia de la Pitești vor plăti!”

Ministrul Internelor, Lucian Bode, a declarat luni că poliţiştii care se fac vinovaţi de tragedia de la Piteşti, în urma căreia un bărbat a murit asfixiat după ce a fost trântit la pământ şi imobilizat de oamenii legii, vor plăti. În acest caz a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

„Pentru mine, ca ministru al MAI, orice misiune încheiată tragic este o palmă dată sistemului de ordine şi siguranţă publică, care zdruncinează încrederea românilor în această instituţie fundamentală în stat care este Poliţia Română. Filmul evenimentelor îl cunoaşteţi, nu îl reiau, doar ştiţi că este o anchetă penală în curs, s-a început cu cercetarea faptei, in rem, legat de uciderea din culpă, iar acum vorbim despre o acuzaţie a procurorilor, lovituri cauzatoare de moarte, ştiţi că sunt doi poliţişti reţinuţi cu propunerea de arestare pentru 30 de zile. Cei vinovaţi vor plăti, iar un lucru să fie foarte clar, fiecare răspunde pentru faptele sale”, a spus Lucian Bode, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei conducerii PNL.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că nu este corect să fie pus semnul egal între tragedia de la Piteşti şi restul acţiunilor desfăşurate de Poliţia Română. Bode a mai spus că cei vinovaţi vor plăti.

„Răspunderea este individuală. Nu este corect să punem semnul egal între tragedia de la Piteşti şi restul acţiunilor desfăşurate de către Poliţia Română. Este greşit să generalizăm, pentru că, zilnic, în ţară avem mii de intervenţii ale Poliţiei Române care se desfăşoară corect, în urma cărora sunt salvate vieţi”, a spus Lucian Bode, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei conducerii PNL.

Un bărbat care consuma alcool pe terasa unui restaurant din Piteşti şi a refuzat să părăsească zona, când i s-a solicitat acest lucru, în condiţiile în care în bucătăria localului a izbucnit un incendiu, a fost evacuat cu forţa de pe terasă. În timp ce era evacuat cu forţa de către poliţişti, bărbatul a intrat în stop cardio-respirator.

Moartea bărbatului a fost una violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, a declarat, duminică, medicul-şef Dan Manu, care a prezentat rezultatele autopsiei.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.