Premierul Cîțu îl pune la punct pe ministrul Drulă: „Cel mai simplu mod de a face reformă e să te uiți la propriul minister. Nu te lupți cu sindicatele, cu nimeni!”
Premierul Florin Cîțu spune că așteaptă încă planuri de reducere a cheltuielilor din ministere și că va evalua miniștrii pe ceea ce fac și nu pe ceea ce spun că fac. Este răspunsul premierului la întrebarea jurnaliștilor dacă îl va revoca pe ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, care a spus despre Cîțu că e un „zombie politic”.
„Voi evalua miniștrii pe ceea ce fac, nu pe ce spun că fac. Vorbim de reforme și le-am cerut miniștrilor din primul moment să facă reforme și au avut susținerea mea. În momentul acesta – și am vorbit deja despre cheltuieli bugetare – încă nu am văzut un plan de reducere a acestor cheltuieli. Aștept un plan de reformă, aștept un plan de reformă pentru companiile de stat, aștept un plan de reformă în propriul minister. Cel mai simplu mod de a face reformă e să te uiți la propriul minister. Nu te lupți cu sindicatele, nu te lupți cu nimeni”, a spus premierul într-o conferință de presă.
„De aceea spun că vor fi evaluați nu pe ceea ce spun că fac, ci pe ceea ce fac”, a adăugat el.
Cătălin Drulă, vicepreședinte USR PLUS și ministru al Transporturilor, l-a criticat pe premierul Florin Cîțu, după demiterea ministrului Voiculescu, spunând că este „un zombie politic”.
„A fost un gest iresponsabil, de imaturitate politică, un gest meschin aproape, un gest pe persoană, nu instituțional. Nu a fost un gest al unui om politic responsabil, care înțelege ce responsabilitate are într-o coaliție. (…) Sunt oameni politici maturi, cu capul pe umeri și în PNL, care își dau seama că guvernarea nu stă într-un singur om. Și cred că oamenii responsabili din PNL, președintele Iohannis înțeleg ce s-a întâmplat. Din semnalele mele, ei înțeleg ce s-a întâmplat, că nu este business as usual, înțeleg că s-a pierdut încrederea partenerului de guvernare în premier”, a spus Cătălin Drulă într-un interviu pentru G4Media.