Rareș Bogdan laudă campania de vaccinare: „România are două milioane de persoane vaccinate, în Belgia sunt sub 300.000, Olanda are sub un milion!”

0

Europarlamentarul Rareş Bogdan a intervenit miercuri, la România TV, pentru a vorbi despre măsurile pe care românii va trebui să le respecte în noaptea de Înviere şi a explicat de ce declaraţiile pe această temă ale preşedintelui şi premierului au părut că se contrazic.

Rareş Bogdan a dezvăluit că, deşi campania de vaccinare din România este una dintre cele mai bune din UE, se pare că deja înscrierile pe platformă încep să scadă, iar în unele judeţe sunt chiar aproape de zero.

„Intre cele doua declaratii este un interval de 48 de ore. Declaratia lui Citu a fost luni seara, cand pleca de la Vila Lac. A domnului presedinte a fost acum doua ore. Intre timp, Florin Citu s-a intalnit cu reprezentantii cultelor religioase, ma bucur enorm ca are acest dialog, iar dansii au dat asigurari ca vor respecta intocmai masurile. La nivelul UE sunt 28 de milioane de persoane vaccinate, iar 2 milioane sunt numai in Romania. In Belgia sunt sub 300.000, Olanda are sub un milion, desi ne dau lectii si vor sa ne treaca si PNRR-ul prin mai multe controale.”, a spus Rareş Bogdan.

„Exista aproximativ 8 judete care au sub 100 de persoane inscrise, de aceea trebuie sa intensificam campania. Eu cred ca e o chestiune de comunicare permanenta si pe masura ce va creste numarul de persoane vaccinate vom avea si un numar mai mare de persoane inscrise.”, a spus europarlamentarul Rareş Bogdan.

Prim-vicepreşedintele PNL a vorbit şi despre cazul şocant al bătrânului omorât de poliţişti la Galaţi, dezminţind informaţia lansată de Diana Şoşoacă, conform căreia  poliţiştii români ar primi stimulente financiare în funcţie de numărul de amenzi şi arestări.

„Nu, politia romana, care numara 46.000 de oameni, sub ce ar trebui pentru a asigura pe deplin necesarul, este infiintata acum 200 de ani. Cei mai multi sunt oameni de bine, eu ii stiu bine pe Marcel Vela, pe Lucian Bode, pe Bogdan Despescu, nu cred asa ceva, nu se pune problema sa ia cineva bonusuri pentru arestari.

Am vazut imaginile, e clar ca e o problema din cauza multora care s-au pensionat si e clar ca cei doi au facut un abuz intolerabil. Este clar ca sunt derapaje ale unor elemente din politie, dar nu putem culpabiliza institutia. Trebui profesionalism, trebuie ca oamenii buni sa fie stimulati sa ramana, nu sa se pensioneze la 48 de ani. Cert e ca in politie mai e nevoie de oameni, iar politistii trebuie sa-si recastige increderea populatiei, este vital.”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.