Raiffeisen Bank a acordat Noriel Impex un credit de 1,22 milioane de euro cu garanție EximBank
Societatea Noriel Impex SRL, una dintre cele mai mari companii de distribuție de jocuri și jucării din România, a beneficiat de un credit în valoare de 1,22 milioane de euro de la Raiffeisen Bank, garantat de EximBank în proporție de 90%, în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari. Finanțarea va acoperi atât cheltuielile aferente contractelor comerciale ale companiei în derulare (de la achiziționarea mărfii și până la desfacerea produselor pe pietele interne și externe), cât și cheltuielile generale.
“Finanțarea ne va ajuta să susținem creșterea activității noastre, într-o perioadă în care avem lichidități limitate. În paralel cu dezvoltarea noastră pe piaăa locală, prin extinderea numărului de clienți și prin lărgirea portofoliului de produse, ne îndreptăm atenția și spre piețele externe. Primele rezultate au venit în urma prezenței noastre la târgul de profil din Hong Kong în 2019 și 2020. Am încheiat parteneriate cu o serie de distribuitori din Grecia, Serbia și Croația pentru desfacerea propriilor articole, dar și pentru dezvoltarea de produse în regim <private label>. În prezent, suntem în negocieri pentru începerea colaborării și cu parteneri din Italia și Mexic”, a spus Bogdan Ciungradi, directorul general al Noriel Impex.
Despre Noriel
Parte a grupului Noriel (alături de Toys and Games SRL, responsabilă cu producția de jocuri și puzzle-uri, și Intertoy Zone SRL, divizia de retail, care are în România 83 de magazine și 600 de angajați), Noriel Impex SRL reprezintă componenta de distribuție. Înființată în 1995, compania asigură prezența la nivel național a mărcilor proprii Noriel și a celor cu distribuție exclusivă, prin intermediul rețelelor de retail și a distribuitorilor, dar și internațional, prin contracte directe cu parteneri externi.
Despre EximBank
EximBank este o instituție specializată ce se implică activ în susținerea și promovarea mediului de afaceri românesc. În cadrul programului guvernamental de susținere a companiilor mari, pe care EximBank îl implementează în urma mandatului primit din partea statului român, societățile mari și IMM-urile cu cifră de afaceri peste 20 mil. lei în 2019 pot beneficia de produse de finanțare si garantare cu componentă de ajutor de stat. Termenul până la care companiile pot depune dosare de solicitare a produselor de finanțare și garantare din cadrul acestei scheme de ajutor de stat este 31 mai 2021. Pentru detalii: www.eximbank.ro
Despre Raiffeisen Bank
Raiffeisen Bank susține dezvoltarea antreprenoriatului autohton fiind unul dintre cei mai importanți finanțatori ai companiilor românești de peste 20 de ani. Cu o prezență în țară în 8 centre regionale pentru corporații și o echipă dedicată companiilor mari și medii in București, banca deține un portofoliu de peste 2 miliarde de euro în finanțări acordate corporațiilor. Transformarea continuă, îmbunatațirea experienței digitale a clienților și adaptarea la noile cerinte ale pieței sunt parte din misiunea băncii, devenind un partener recomandat al companiilor locale.