Liderii USR PLUS nu mai acceptă jumătăți de măsură. Ministrul Ghinea introduce în PNRR desființarea Secției Speciale!

1

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), propus de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, condus de Cristian Ghinea, adoptat de Guvernul României în aprilie 2021, prin care România desfăşoară în prezent negocierile cu Comisia Europeană, cuprinde în Pilonul V, componenta 5, şi „reforma administraţiei publice, salarizarea unitară, dialogul social şi creşterea eficienţei Justiţiei”.

Prin aceste reforme propuse Comisiei Europene, România vrea să obţină 148 de milioane de euro, potrivit planului PNRR aflat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, condus de Cristian Ghinea.

Descriind reformele şi investiţiile în Justiţie, ministerul condus de Cristian Ghinea îşi ia, printre altele, angajamentul în faţa Comisiei Europene să „desfiinţeze” Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, proiect care se află, în prezent, în dezbaterea Senatului României.

Mai mult, componenta propusă de România în PNRR către Comisia Europeană mai prevede următoarele:

Modificarea procedurii numirii procurorilor de rang înalt prin creşterea rolului Consiliului Superior al Magistraturii în cadrul acestei proceduri.
Eliminarea restricţiilor care privesc libertatea de exprimare a magistraţilor.
Profesionalizarea procesului de selecţie şi promovare a magistraţilor.
Punerea în acord a Codului penal şi a Codului de procedură penală cu deciziile Curţii Constituţionale şi cu Directivele UE.
Reforma Inspecţiei Judiciare pentru oferirea de garanţii sporite de independenţă şi imparţialitate.
Înfiinţarea unei/unor structuri specializate de parchet care să investigheze infracţiunile grave de mediu, în special tăierile ilegale de păduri.
Consolidarea aplicării principiilor statului de drept şi intensificarea luptei împotriva corupţiei, cu respectarea normelor europene, a recomandărilor aferente mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi a jurisprudenţei CEDO.
În ciuda propunerilor prevăzute în PNRR, acum două zile, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Palatul Cotroceni, că nu este de acord cu avizul conform propus de ministrul Stelian Ion pentru numirea procurorilor şefi, prevăzut în noile legi ale Justiţiei.

„Proiectul elaborat de ministrul Stelian Ion nu a fost dezbătut în aceste formate, ci a fost trimis direct CSM spre avizare, ceea ce nu a corespuns nici intenţiei Coaliţiei, nici spiritului legii, drept pentru care Coaliţia a înfiinţat o comisie de parlamentari care, împreună cu ministrul, sigur, şi cu alte autorităţi, vor analiza aceste propuneri. Este evident că în Coaliţie a existat o oarecare nemulţumire pentru că nu au fost consultaţi, lucru care, între timp, s-a corectat. (…) Evident că eu nu cred că atribuţiile Preşedintelui României trebuie diminuate şi, în consecinţă, personal, nu sunt de acord cu această variantă, dar nu ştiu dacă ea va rămâne sau nu va rămâne în proiect”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

De asemenea, o serie dintre „reformele” propuse Comisiei Europene prin PNRR de ministerul condus de Cristian Ghinea generate de modificările Legilor Justiţiei propuse de ministrul Stelian Ion nu au primit avizul avizul CSM, garantul constituţional al independenţei Justiţiei şi nici acceptul tuturor membrilor coaliţiei de guvernământ.

 

Citește și
1 Comentariu
  1. hop spune

    bun tudorel ….voi amaritilor nu sinteti in stare de Nimic !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.