EximBank susține activitatea Supercom cu un pachet financiar de 70 de milioane de lei

EximBank și compania românească Supercom, unul dintre cei mai importanți jucători la nivel național pe piața serviciilor publice de salubritate şi de management al deșeurilor, au încheiat un acord financiar în valoare de 70 milioane de lei. Pachetul financiar structurat de bancă include atât componente de finanțare – care acoperă nevoia de lichidități pentru activitatea curentă și susține planurile de dezvoltare ale companiei prin credit de investiții, cât și de garantare – plafon pentru emiterea de scrisori de garanție bancară/confort.

Prin structurarea acestei facilități complexe, EximBank își consolidează rolul de instituție financiară dedicată susținerii proiectelor din domenii prioritare ale economiei naționale – precum utilitățile de interes public – și care răspund în același timp obiectivelor stabilite de autorități din perspectiva pactului ecologic european Green Deal. Avem capacitatea de a mobiliza resurse financiare în condiții avantajoase pentru companiile care dezvoltă  modele de afaceri axate pe utilizarea eficientă a resurselor pentru a reduce  impactul asupra mediului și vom sprijini în continuare inițiativele firmelor locale care contribuie la susținerea unei creșteri  economice pe baze moderne, eficiente și competitive  în vederea îndeplinirii țintelor naționale în domeniu”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

Supercom oferă servicii de colectare, transport, tratare și depozitare deșeuri municipale de la toate categoriile de generatori de deșeuri inclusiv deșeuri abandonate, curățenie și întreținere căi publice și deszăpezire. Compania are o acoperire largă pe teritoriul României, având o rețea de 31 de puncte de lucru prin care asigură servicii de salubrizare pentru peste 1,5 milioane de locuitori, companii și instituții publice. Supercom a investit permanent în echipamente noi pentru colectarea şi transportul deșeurilor, precum şi colectarea selectivă a acestora, ridicând standardul industriei de salubrizare publică şi de management al deșeurilor.

„Mulțumim EximBank, noul nostru partener financiar, pentru încrederea acordată. Împreună vom dezvolta proiecte de viitor pentru o societate sănătoasă. Suntem unul dintre cei mai mari operatori din România și avem o obligație față de cetățeni de a investi constant în companie pentru a oferi servicii la cele mai înalte standarde. Recent, Supercom SA și-a început activitatea în Cluj, una dintre cele mai active regiuni în promovarea și dezvoltarea proiectelor ecologice. Mai mult decât atât, avem în plan investiții semnificative pentru dezvoltarea companiei, pentru achiziția de echipamente performante și tehnologii specifice industriei care să permită îndeplinirea obiectivelor asumate de România la nivel european. Parteneriatul cu EximBank este un pas important în consolidarea țintelor României în ceea ce privește utilizarea eficientă a resurselor și reducerea impactului asupra mediului”, a declarat Ilie Ionel Ciuclea, președinte al Supercom SA.

Despre Supercom

Supercom SA este o companie cu capital 100% românesc și unul dintre cei mai mari operatori de salubritate din România. Compania își desfășoară activitatea în mod sustenabil în București, Cluj, Dâmbovița, Bistrița, Hunedoara, Caraș-Severin, Ilfov, Ialomița și Gorj. Supercom și-a început activitatea în 1990 și are 30 de ani de experiență în domeniu.

Despre EximBank

EximBank este o instituție specializată ce se implică activ în susținerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare sunt dedicate exclusiv segmentului corporate și pot fi accesate în condiții avantajoase de orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacții internaționale, ori se adresează pieței interne. Companiile au la dispoziție și un portofoliu competitiv de produse de trezorerie, cash management, trade finance și factoring, ce întregesc oferta de finanțare și garantare. Totodată, pentru că acționează ca agent al statului pe piața de garanții şi asigurări, EximBank este unul dintre canalele prin care fondurile publice, puse la dispoziție de statul român, susțin dezvoltarea economiei. Pentru detalii: www.eximbank.ro

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.