Orban și Cîțu se luptă pentru eliminarea discriminării femeilor. Mesajele celor doi lideri PNL de Ziua Națională a Egalității de Șanse!

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, susţine că generaţiile actuale şi cele viitoare trebuie educate în spiritul respectării egalităţii de şanse şi de gen, arătând că, fără această educaţie, nu pot fi puse bazele unui stat democratic şi european.

„Începând cu anul 2015, 8 mai a devenit Ziua Națională a Egalității de Șanse între femei și bărbați. Activitatea mea parlamentară anterioară, de fost membru al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, în legislatura 2012-2016, mi-a consolidat opinia referitoare la faptul că generaţiile actuale şi cele viitoare trebuie educate în spiritul respectării egalităţii de şanse şi de gen. Fără această educaţie nu putem pune bazele unui stat democratic şi european. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi m-aş bucura ca, de la an la an, numărul femeilor care aleg să intre în politică pe criterii de competenţă, profesionalism, activism corect şi determinare să crească”, a scris Orban, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

El precizează că România, ca şi alte state europene, este semnatara unor convenţii şi tratate internaţionale care pun accent pe educaţie ca mijloc de combatere a discriminărilor, dar şi de prevenire a violenţei asupra femeilor, punctând că eliminarea discriminărilor este un deziderat care „poate aduce beneficii indiscutabile”.

„Eliminarea discriminărilor este un deziderat care poate aduce beneficii indiscutabile. Astfel, potrivit Institutului European pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, îmbunătăţirea egalităţii de gen în Uniunea Europeană ar genera până la 10,5 milioane de locuri de muncă suplimentare până în 2050”, precizează Ludovic Orban.

Preşedintele Camerei Deputaţilor le îndeamnă pe colegele sale, în acest context, să intre în competiţie „de pe picior de egalitate” cu colegii lor de partid.

„La Camera Deputaţilor avem, în prezent, 63 de doamne care îşi desfăşoară activitatea parlamentară în structurile în care au fost alese. În calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, dar şi de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, susţin, în continuare, eliminarea oricărei discriminări explicite sau implicite şi le îndemn pe toate colegele mele, indiferent de formaţiunea politică la care au aderat sau de doctrina politică pe care au îmbrăţişat-o, să depăşească orice fel de barieră scrisă sau nescrisă şi să intre în competiţie de pe picior de egalitate cu colegii lor de partid”, mai arată Orban în mesajul său.

Pandemia COVID-19 a condus la o creştere a violenţei împotriva femeilor, în timp ce sarcinile şi responsabilităţile casnice ale acestora au crescut, a afirmat, sâmbătă, premierul Florin Cîţu într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Guvernului.

Potrivit şefului Executivului, pandemia a accentuat inegalităţile între femei şi bărbaţi în aproape toate domeniile, „a condus la o creştere a violenţei împotriva femeilor, în timp ce sarcinile şi responsabilităţile casnice ale acestora au crescut”.

„Deşi instituţiile din România care gestionează cele mai importante domenii de activitate au făcut deja paşi importanţi pentru includerea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, încă mai sunt inechităţi în ceea ce priveşte accesul acestora în funcţiile de conducere. Mai avem de lucru în această privinţă, dar vreau să ştiţi că sprijin egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi cred cu tărie că doar împreună putem trece cu bine peste această perioadă dificilă”, a afirmat Cîţu.

Florin Cîțu le mulţumeşte femeilor care au făcut parte din echipele implicate în gestionarea pandemiei.

„Pandemia COVID-19 ne-a arătat cât de important este rolul femeilor în această perioadă. De cele mai multe ori, au fost în prima linie a luptei împotriva acestui virus şi pentru asta le mulţumesc! Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie de empatie, solidaritate şi trebuie să fim recunoscători”, a mai scris Florin Cîţu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.