Nicușor Dan pune „punctul pe i”: „Există provocări şi duşmani ai acestui concept al Uniunii Europene!”

0

Nicuşor Dan a participat, duminică, în parcul Regele Mihai I, alături de lideri ai României şi reprezentanţi ai ţărilor membre UE, la evenimentul organizat de Comisia Europenă cu ocazia Zilei Europei.

„Ziua Europei este sărbătoarea naţiunilor europene. 9 mai este răspunsul pragmatic pe care naţiunile europene şi l-au dat imediat după război şi s-a dovedit a fi calea către succes. (…) Fac parte din generaţia acelor români care îşi doreau, la începutul anilor ’90, ca România să intre în UE, să intre în NATO, ca valorile pe care societatea românească le cultivă să fie aliniate cu cele europene şi cu cele euro-atlantice şi sunt foarte bucuros să fiu azi aici, în acest cadru, în care România este parte a UE şi, deci, parte a acestor valori”, a afirmat Nicuşor Dan.

Nicușor Dan a adăugat că există provocări şi „duşmani ai acestui concept al Uniunii”, dar „există între cetăţenii Uniunii Europene, ai Bucureştiului şi ai României, dorinţa puternică de a continua şi a îmbunătăţi acest proiect care a adus bunăstare, democraţie şi pace”.

„Am văzut, chiar în ultimul an, răspunsul pragmatic pe care Uniunea Europeană a ştiut să-l dea la provocarea pandemică pe care a trebuit să o treacă; vedem răspunsul pragmatic pe care Uniunea Europeană este gata să îl dea la criza economică generată de criza sanitară. Deci chiar prin faptul că există dorinţa multor ţări europene de a se alătura acestui proiect politic, Uniunea Europeană este un succes şi este în responsabilitatea fiecăruia dintre noi să muncim pentru ca acest succes să se amplifice. Să ne bucurăm de Ziua Europei şi să fim cu toţii responsabili pentru viitorul Europei şi al naţiunilor europene”, a declarat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.