Tot mai multe țări europene ridică, parțial, restricțiile!

0

 Spania a ieşit din starea de alertă, iar terasele din Belgia primesc iar clienți, după șase luni de pauză.

În Germania, cei vaccinați cu ambele doze pot circula fără restricții, după lăsarea serii. Și pot călători în anumite țări fără să intre în caratină, când revin acasă. La fel și cei care s-au imunizat după ce au trecut prin boală.

Așa au sărbătorit locuitorii Barcelonei încheierea stării de alertă. Explozia de bucurie a pus capăt unei perioade de 6 luni cu restricții dure. Oamenii au cântat și au dansat că-n vremurile bune.

De acum, spaniolii pot călători din nou dintr-o regiune în alta. În plus, restaurantele și barurile pot primi clienți și în interior, până la ora 23, însă la 30% din capacitate. La o masă au voie maximum 4 persoane.

Deplasările sunt permise și după lăsarea întunericului, dar nu peste tot: regiuni precum Valencia, Țara Bascilor și insulele Canare au anunţat că vor menţine restricţiile de mobilitate pe timp de noapte.

În ciuda numeroaselor relaxări, autoritățile le-au cerut cetăţenilor să fie prudenţi şi responsabili, deoarece pericolul de infectare cu virusul Sars Cov 2 nu a trecut.

Și în Belgia a fost un weekend pe care mulți l-au așteptat. Au fost redeschise terasele, după o pauză de 6 luni. În Bruxelles, tinerii au savurat la maximum “noua libertate”.

Deocamdată, localurile din Belgia pot funcționa doar la exterior. Au program până la ora 22.00. Deși pe timpul nopții sunt restricții de circulație și nu sunt permise grupurile mai mari de 3 persoane, mulți petrecăreți nu s-au lăsat duși cu una cu două și a fost nevoie de intervenția poliției.

În Germania, cetățenii vaccinați sau vindecați după Covid nu mai trebuie să respecte restricţiile impuse pe timpul nopţii. Și se pot întâlni în privat, fără restricţii, cu alte persoane aflate în aceeași situație. În plus, sunt scutiți de la carantină după revenirea din străinătate, cu o excepție: dacă au fost în așa-numitele “zone roșii”.

Iar Italia speră să poată ridica până la jumătatea lunii mai carantina impusă vizitatorilor din alte state europene. În prezent, oricine ajunge în peninsulă, inclusiv cetățenii români, trebuie să stea în izolare 5 zile. Restricţiile actuale expiră pe 15 mai.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.