Eurodeputatul Maria Grapini avertizează: Oficialii români trebuie să facă lobby pentru reintroducerea laserului de la Măgurele în proiectul european!

0

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, și-a exprimat, la Radio Timișoara, dezamăgirea față de eșecul major pe care România l-a avut în privința laserului de la Măgurele.

Concret, a punctat eurodeputatul Grapini, neincluderea țării noastre și, implicit, a laserului de la Măgurele, la cererea Ungariei și Cehiei, în consorțiul creat pentru cercetare, trebuie să fie doar un eșec de etapă.

„Chiar dacă, într-o primă etapă, România a pierdut, trag public un semnal de alarmă și solicit responsabililor de la ministrul Cercetării până la premierul Cîțu și președintele Iohannis, să facă un lobby puternic în acest sens, să insiste, cu argumentele de rigoare, și să reintroducă laserul de la Măgurele în acest proiect. Nu se poate să nu existe, într-un consorțiu de cercetare, la nivel european, cel mai puternic laser din lume care a fost făcut în România cu eforturi și o finanțare, parțial de la UE, considerabilă!”, a precizat Maria Grapini, care a lăudat, în context, munca extraordinară depusă, de-a lungul anilor, de conducerea Institutului de Cercetare de la Măgurele.

Nu putem să nu introducem în proiect un institut de o asemenea anvergură, a mai spus europarlamentarul român, care a menționat că “mingea este, în acest moment, în terenul instituțiilor statului român”.

Potrivit eurodeputatului Grapini, rolul principal îl are ministrul Cercetării care, prin discuții și consultări cu comisiile de specialitate din Parlament și cu specialiștii de la Măgurele, să se “înarmeze” cu argumente suplimentare și să negocieze eficient pentru România.

„Orice guvernant, orice politician, orice parlamentar, orice președinte de stat trebuie să țină, pe plan intern, legătura cu cetățenii din țară iar, pe plan extern, în raport cu alte state, trebuie să negocieze doar pentru România, pentru interesul național”, a conchis Maria Grapini.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.