Liberalul Andrei Carabelea, primarul care a adus schimbarea la Piatra Neamț: “O Primărie trebuie să slujească fiecare cetățean cu onoare, responsabilitate și profesionalism!”

0

Primarul municipiului Piatra Neamț, tânărul liberal Andrei Carabelea, a acordat un amplu interviu cotidianului online Cronica Română. Cu cărțile pe față, în stilul său direct, implicat și pliat pe realitățile pietrenilor, Andrei Carabelea a a vorbit, printre altele, despre proiectele demarate de la începutul mandatului, despre (noua) relația Primărie-cetățean, despre aplicația Piatra Neamț City App, despre majoritatea creată în Consiliul Local, despre dezamăgirile primelor șapte luni de mandat, dar și despre colaborarea cu președintele Consiliului Județean, pesedistul Ionel Arsene.

 Domnule Andrei Carabelea, au trecut șapte luni de când pietrenii v-au ales în funcția de primar al municipiului Piatra Neamț. Cum priviți, astăzi, victoria, surprinzătoare pentru unii, din 27 septembrie?

A fost surprinzătoare pentru unii, dar nu și pentru mine și echipa mea din campanie. Ca să fac o analogie cu școala, este o surpriză dacă nu te pregătești deloc pentru un examen și totuși iei o notă foarte mare. Dar dacă înveți temeinic, nu are de ce să te surprindă nota maximă. Noi am pornit la drum cu sondaje care nu erau chiar optimiste, dar am muncit fără oprire și am construit în fiecare zi, pe toate direcțiile, de la program politic la comunicare sau strategie de campanie. Așa că în ziua votului am intrat cu convingerea că am făcut tot ce a ținut de noi și cum am știut mai bine să îi convingem pe pietreni că merită șansa unei administrații în slujba lor. Așa că victoria nu este una personală, ci este a tuturor celor care au crezut în mine, au stat lângă mine și mi-au acordat votul lor, dar și a celor care vor simți rezultatele din mandatul meu de primar.

“Pot să spun cu mâna pe inimă că relația cetățean – angajați ai primăriei este mult mai bună astăzi!”

Care au fost principalele schimbări pe care le-ați pus în practică de la preluarea mandatului? Cum v-au primit angajații primăriei? Ce mesaje le-ați transmis? Putem vorbi, astăzi, de o altă relație cetățean-angajat al Primăriei?

Relația cu echipa din primărie a fost prioritate zero din prima zi de mandat. Am învătat că echipa este esențială pentru a obține rezultate, dintr-un mediu privat în care am avut șansa să cresc profesional în echipă și cu aceleași obiective.

Le-am spus oamenilor din primărie că suntem împreună în aceeași misiune: în slujba oamenilor. I-am rugat să se gândească bine la conceptul de public servant, care deși nu are o traducere exactă în limba română, are același sens. Nu accept abateri de la această valoare pe care fiecare funcționar public trebuie să o urmeze cu sfințenie, așa cum nu accept să nu găsim soluții sau să ne afundăm în probleme. Sigur că mai există și oameni blazați sau resemnați, reticenți la schimbare, aș minți să spun că totul este perfect. Dar lucrăm zi de zi la schimbarea de mentalități, am discuții permanent cu colegii mei și testez diverse abordări.

Da, pot să spun cu mâna pe inimă că relația cetățean – angajați ai primăriei este mai bună astăzi. Și am această convingere pentru că îmi transmit pietrenii, nu pentru că vreau să mă laud. Dar mai este mult loc de îmbunătățit și o facem permanent. De exemplu, colegilor care se ocupă de preluarea sesizărilor din aplicația dedicată le-am spus să trateze fiecare mesaj de la cetățeni ca și cum ar fi mama lor cea care le-a scris. Și am constatat o schimbare rapidă în abordare după această recomandare.

“Pași importanți în trei mari domenii: educație, investiții și dezvoltare!”

Programul cu care v-ați impus în alegeri a fost pe cât de ambițios, pe atât de pliat pe realitățile cu care se confruntă, din păcate, de prea mulți ani, municipiul Piatra Neamț. Concret, care sunt principalele realizări ale tânărului primar Carabelea, în această perioadă?

Deși programul de campanie a părut unul ambițios, el într-adevăr a fost corelat și pliat pe realitățile cu care orașul nostru se confruntă. Ce am reușit să fac până astăzi? Pași importanți în trei mari domenii: educație, investiții și dezvoltare. Pentru educație, am crescut suma alocată cu aproximativ 27% față de anii anteriori. Transformăm o centrală termică veche într-o creșă nouă și intensificăm susținerea tuturor școlilor din oraș. La categoriile investiții și dezvoltare, anul acesta, vom accelera ritmul prin implementarea unor proiecte ambițioase, susținute cu bani europeni (cele pe care le aminteam mai sus), dar și exclusiv de la bugetul local, precum reabilitarea infrastructurii rutiere și a trotuarelor pe o lungime de peste 13 km, reabilitarea a peste 35.000 mp de spații verzi și crearea a 5 km de piste dedicate bicicliștilor. Vom reabilita podurile din zona Spital, Piața Centrală și strada Mihai Viteazu, precum și pasarela de peste strada Fermelor. Amenajăm 80 de stații de așteptare ultra inteligente pentru transportul public, un sistem automatizat de închiriere biciclete și modernizarea iluminatului public din oraș. Tranformăm un obiectiv învechit, controversat și trist, Grădina Zoologică, într-o grădină publică care să stimuleze bucuria, creativitatea și autenticitatea fără gratii.

O victorie recentă importantă este cea legată de datoriile istorice – am finalizat negocierile cu Banca Comercială Română și am reușit să obținem o reducere de jumătate de procent a dobânzii și o reducere a comisioanelor la cele două credite istorice, din 2005 și 2007. Astfel, am realizat economii de aproximativ 2 milioane de lei. Această economie ne permite să coborâm gradul de îndatorare sub 30%. Situația datoriilor istorice ale municipalității este de notorietate. Platim două credite contractate în 2005 și 2007. Credite făcute  pentru rețeaua de termoficare (ce nu a funcționat niciodată), borduri (care vedeți și dumneavoastră cum arată), reabilitare școli, strand municipal, stadion, și dezvoltarea unor obiective turistice nefinalizate sau care nu arată și nu funcționează așa cum ar trebui.

Poate cel mai simplu lucru pentru un primar la început de mandat este să invoce greaua moștenire. Cu atât mai mult cu cât are și motive… De multe ori, am fost chiar sfătuit să vorbesc mai des despre ce am găsit în primărie. În schimb, am ales să mă concentrez pe identificarea soluțiilor. La fel ca și acum.

„Sunt mâhnit de faptul că cetățenii nu participă la consultările publice!”

Care este cea mai mare dezamăgire a dvs, în această primă parte a mandatului?

Principala mea dezamăgire o reprezintă faptul că administrația înseamnă uneori proceduri complexe și greoaie. Înseamnă să fii înfruntat mereu de o opoziție care face aproape tot posibilul ca să blocheze orice proiect. La care se adaugă și oameni care caută mai degrabă argumente pentru „nu se poate” și care pun frână în calea eficienței. Iar toate aceste piedici se opun cu îndârjire oricărui proces de simplificare de care are nevoie comunitatea pietreană.

De asemenea, sunt mâhnit și de faptul că cetățenii nu participă la consultările publice. Mai ales acum, când le oferim această posibilitate. Îmi pare rău că nu fructifică orice ocazie în a fi ascultați. Suntem critici, comozi, comentăm pe rețelele de socializare dar nu vrem să ne asumăm responsabilitatea care vine la pachet cu meseria de cetățean. Pentru că pe lângă drepturi, avem și obligații morale. Sper că este doar o reticență provenită din lipsa de transparență de până acum și de lipsa acestui exercițiu civic, care va trece pe măsură ce vom continua să le solicităm implicarea.

“Piatra Neamț City App – aplicația unde fiecare pietrean poate raporta orice neconformitate din oraș”

Cum catalogați relația dintre primarul Carabelea și cetățenii din Piatra Neamț și mă refer aici la deschidere, audiențe, rezolvarea solicitărilor acestora etc?

Eu mă aflu aici pentru a servi interesul fiecări pietrean. Nici nu se pune problema ușilor închise. Sunt omul care își dorește cel mai mult deschidere, colaborare, cooperare și transparență. Ascult pietrenii și le cer constant părerea online, la primărie sau în vizitele de lucru desfășurate în oraș. Este foarte important să fii prezent în mijlocul cetățenilor, să iei pulsul cetății fix de la ei. Doar așa te poți conecta cu adevărat la realitatea și problemele urbei. Iar pentru mine este un exercițiu care mă ține ancorat în realitate și mă încarcă mereu cu multă energie pozitivă, chiar dacă nu întotdeauna sunt cele mai simple discuții.

Un alt canal prin care interacționăm cu cetățeanul și extrem de accesibil este aplicația Piatra Neamț City App. Aici fiecare pietrean poate raporta orice neconformitate din oraș, fie că e vorba de un bec nefuncțional, lipsa unui coș de gunoi sau vandalizarea unui loc de joacă. Și cel mai important este faptul că sesizările cetățenilor ajung rapid în atenția departamentelor abilitate și, uneori, ele se pot soluționa rapid. Piatra Neamț City App este un canal prin care reușim să fim în permanentă legătură cu cetățenii și cu problemele de la nivelul municipiului.

Consilierii Opoziției uită că se află acolo doar pentru a servi interesul cetățeanului!

Putem vorbi de susținerea unei majorități în Consiliul Local? Sunt și consilieri locali care pun mai presus de interesele pietrenilor mizele personale sau de partid și care preferă să vă boicoteze proiectele de dezvoltare și modernizare a municipiului?

Da, avem astăzi o majoritate care este formată din PNL, USR-PLUS și PRO România. Niciodată în politică lucrurile nu sunt simple, dar este important că avem o majoritate care poate să asigure implementarea unor proiecte stringente pentru orașul nostru. Dacă vorbim de proiectele mari sau care țin de patrimoniul municipiului, opoziția ne arată prea des că nu reușește să se delimiteze de interesul de partid și uită că se află acolo doar pentru a servi interesul cetățeanului care l-a trimis în Consiliul Local.

Totuși, am speranțe că suntem pe drumul cel bun. Pe 22 aprilie am avut o mare victorie – bugetul municipiului Piatra Neamț a fost aprobat în unanimitate. A fost ziua în care interesul cetățenilor și dezvoltarea orașului a stat în fața jocurilor politice. Sper ca și pe viitor toți colegii din Consiliu Local să înțeleagă că orașul are nevoie să mai lăsăm politica la ușă, din când în când, și să ne concentrăm pe administrație și binele comun al oamenilor.

“Cred că este nevoie de un miracol ca să se schimbe prioritățile domnului Arsene”

Cum decurge relația cu președinte CJ, pesedistul Ionel Arsene. Există o colaborare punctuală în interesul pietrenilor sau, în stilul caracteristic anilor precedenți, președintele CJ are alte priorități”?

Cred că este nevoie de un miracol ca să se schimbe prioritățile domnului Arsene. Și, mai greu cu miracolele în politică… Relația este una pur instituțională, avem de tranșat subiecte importante pentru pietreni și nemțeni, cum ar fi drumul expres Bacău-Piatra Neamț, spitalul județean,  ApaServ sau diverse străzi administrate de CJ. Legat de sintagma cu „interesul cetățenilor”, uneori am senzația că lipsește cu desăvârșire din vocabularul său, dar mai ales din piramida valorilor care îl ghidează. Sper să mă înșel și aștept cu nerăbdare miracolele…

Care este, astăzi, diferența între modul în care percepea activitatea Primăriei cetățeanul Andrei Carabelea și primarul de acum, Andrei Carabelea?

Cetățeanul Andrei Carabelea vedea o Primărie care nu putea fi în slujba oamenilor. Primarul Andrei Carabelea vede o Primărie care TREBUIE să slujească fiecare cetățean cu onoare, responsabilitate și profesionalism. Pare o nuanță, dar este de fapt esența.

La șapte luni de mandat, sunteți mulțumit, domnule primar, de prestația dvs?

Sunt atât de competitiv și auto-critic, încât e aproape imposibil să fiu vreodată mulțumit de mine. Întotdeauna e loc de mai bine. Sunt într-un proces continuu de învățare și sunt norocos să o fac zilnic: învăt de la colegi, de cetățeni, de la competitori, de la fiecare om cu care interacționez. Una peste alta, am reușit câteva lucruri importante care ne permit să dezvoltăm acest oraș: discuții cu investitori, negocierea cu BCR în urma căreia am scăzut datoria publică a municipalității sub pragul de 30%, deblocarea unor proiecte importante și multe altele.

„Proiectele sunt ale orașului, ale oamenilor, nu ale unui primar anume pe persoana fizică”

Despre ce proiecte majore pentru modernizarea municipiului Piatra Neamț, demarate sau care vor fi demarate în acest mandat, vorbim?

În primul rând, vreau să vorbesc de proiectele aflate deja în implementare, proiecte esențiale pentru transformarea orașului Piatra-Neamț într-un oraș cu adevărat european, într-un oraș smart. Este vorba despre proiecte de mobilitate urbană ce vizează modernizarea coridoarelor principale de mobilitate cu banda dedicată pentru transportul public, achiziționarea de autobuze electrice, amplasarea unor stații de așteptare ultrainteligente, sistem inteligent de trafic management, extinderea și modernizarea sistemului de iluminat inteligent care se adaptează la condițiile de trafic; sisteme de bike sharing; piste pentru bicicliști; mobilier urban inteligent, sisteme de monitorizare video, sistem de monitorizare a calității aerului, de monitorizare a traficului și a ocupării în stațiile de așteptare etc. Când am preluat mandatul de primar toate aceste proiecte erau într-un stadiu de implementare extrem de redus. Am mobilizat toți colegii implicați, astfel încât într-un timp foarte scurt gradul de implementare a crescut considerabil și am recuperat din timpul pierdut. De asemenea, suntem în faza de implementare a unui proiect complex de digitalizare, prin care vrem să dărâmăm bariera dintre cetățeni și administrație, venind în fața pietrenilor cu servicii mai accesibile, vizibile și eficiente.

Legat de aceste proiecte, m-am lovit permanent de critici care mi-au reproșat că vorbesc despre proiectele altora. Sau de oameni care mi-au sugerat să le blochez, pentru că sunt de la fosta administrație. Pentru ambele categorii am același răspuns: proiectele sunt ale orașului, ale oamenilor, nu ale unui primar anume pe persoana fizică. Cred că dacă nu ar fi existat această ruptură de la un mandat la altul, de la un demnitar la altul, această țară ar fi arătat altfel astăzi. Din păcate, mentalitatea distructivă ne-a adus în stadiul în care mii de proiecte nu au mai fost continuate și, de fapt, nu au fost niciodată finalizate, pentru că lucrurile mari nu se fac în câțiva ani.

Referitor la proiectele viitoare, printre priorități se numără modernizarea și dezvoltarea infrastructurii turistice de pe Muntele Cozla și în jurul Lacului Bâtca Doamnei. Este o zonă cu un potențial excepțional, dar insuficient pus în valoare. Am început să scriem proiecte în acest sens, am pus bazele Organizației de Management a Destinației și am contactat investitori în obiective turistice.

Totodată, îmi doresc ca Piatra-Neamț să devină un oraș acasă pentru tineri. Un oraș curat, ofertant și sigur. Și am facut un prim pas. Am inițiat discuții continuee și concrete, cu planurile pe masă, cu directorul adjunct al Agenției Naționale pentru Locuințe despre proiectele de construcție a locuințelor pentru tineri aflate în derulare, dar și despre noile proiecte pentru care am aplicat. Încă din timpul campaniei, una dintre priorități a fost construcția de noi locuințe pentru tineri și pentru persoanele vulnerabile social. De asemenea, vom „înnoi” aspectul orașului și prin reabilitarea termică a 50 de blocuri.

Și, nu în ultimul rând, putem vorbi, domnule primar, de o reintrare (mult-așteptată de cetățeni) a Primăriei Piatra Neamț, în normalitate?

Dacă atunci când vorbiți de reintrarea în normalitate a Primăriei Piatra Neamț vă referiți la transparență decizională, răspunsul este clar, da. Am întreprins deja demersuri pentru a avea transparență decizională la nivelul întregii instituții. De exemplu, toate achizițiile făcute de Municipiul Piatra Neamț le poate găsi oricine pe site-ul primariei, fie că vorbim de achiziții directe, de proceduri de atribuire sau licitații. De asemenea, timpul de răspuns la petiții și solicitări a scăzut considerabil, la fel ca și timpul de soluționare. Și documentele solicitate de cetățeni se eliberează mai repede, așa că facem progrese pe toate direcțiile.

Știu că pietrenii își doresc mai mult, mai repede. Și eu îmi doresc. Dar primele luni în administrație m-au învățat că lucrurile durabile și schimbările majore au nevoie de timp. Pare uneori că timpul nu mai are răbdare cu noi, cum spunea Marin Preda, dar cât timp există convingerea că suntem pe direcția potrivită, restul ar trebui să vină de la sine.

Un interviu realizat de Iulian Badea

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.