Ludovic Orban: „Sunt convins că voi câștiga un nou mandat de președinte PNL!”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că este convins că va câştiga un nou mandat în fruntea partidului, menţionând, referitor la informaţiile că premierul Florin Cîţu ar putea fi susţinut de filiala Cluj, că deocamdată acesta nu şi-a anunţat candidatura la preşedinţia PNL.

Întrebat dacă are susţinerea filialei Cluj la Congres pentru un nou mandat de preşedinte, Orban a spus că fiecare delegat îşi exprimă opţiunea.

„Dacă sunt filiale care au luat o decizie de susţinere, asta nu înseamnă că toţi delegaţii o să voteze cu mine. De asemenea, dacă sunt filiale care nu au luat decizii de susţinere, asta nu înseamnă că eu nu am susţinători în Cluj. La Congresul trecut, readuc aminte că PNL Cluj nu a fost printre filialele care m-au sprijinit şi eu de la Cluj am luat cel puţin o treime din voturile delegaţiilor de la Cluj, pentru că eu cunosc personal toţi primarii PNL, consilierii judeţeni, nu vorbesc despre parlamentari, conduceri judeţene şi, în cooperarea, acţiunea noastră comună în ultimii zeci de ani, am arătat că sunt un om de încredere”, a afirmat Orban, la Parlament.

Ludovic Orban a mai spus că nu este nimic nou ca Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, să îl critice.

„Asta este ştirea care s-a dat pe câteva site-uri de ştiri – o primire rece. Este adevărat că m-a înjurat Tişe din nou. Dar ce este rău în asta? Domnul Tişe, de 4 ani de zile, de când a picat lamentabil în faţa Ralucăi Turcan în competiţia de prim vicepreşedinte, îmi poartă sâmbetele. Eu nu i-am purtat sâmbetele, pentru că apreciez activitatea lui administrativă şi opiniile sale politice le-am trecut întotdeauna în plan secund. În ceea ce priveşte susţinerea pe care o pot obţine în filiala Cluj, este o susţinere importantă, sunt foarte mulţi oameni care au încredere în mine. Faptul că domnul Tişe a dat declaraţii, aşa cum a dat, nu este nimic nou şi nu afectează, din punctul meu de vedere, poziţionarea delegaţiilor de la Cluj”, a adăugat Ludovic Orban.

Ludovic Orban  a precizat că Florin Cîţu nu şi-a anunţat candidatura la preşedinţia partidului.

„Deocamdată domnul Cîţu nu şi-a anunţat candidatura la preşedinţia partidului. Cum poate cineva să-l sprijine pe domnul Cîţu pentru preşedinţia partidului, dacă domnul Cîţu nu şi-a anunţat candidatura? Este o întrebare retorică. În momentul în care m-am înscris pentru preşedinţia partidului, m-am înscris pentru că sunt convins că voi câştiga. (…) Echipa mea este PNL”, a adăugat Orban.

În legătură cu candidatura la Congres, Ludovic Orban a precizat că, potrivit statutului PNL, va fi pe baza unei moţiuni.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.