Catalin Drula, o noua promisiune onorata: Proiectul autostrazii Fagaras-Brasov, demarat!

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, anunţă că au fost depuse patru oferte pentru documentaţia tehnică a viitoarei autostrăzi Făgăraş – Braşov, ceea ce reprezintă „încă un pas pentru a circula civilizat” între cele două localităţi.

„Încă un pas pentru a circula civilizat între Braşov şi Făgăraş: astăzi au fost depuse 4 oferte pentru documentaţia tehnică a viitoarei autostrăzi. Cu o lungime de 48 de kilometri, sectorul – parte din Autostrada Transilvania – a fost scos la licitaţie pentru completarea studiului de fezabilitate şi pentru elaborarea proiectului tehnic. Ani de zile a fost ţinut la sertar acest proiect, iar momentul de azi marchează un progres important”, a scris Drulă pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministrului, licitaţia este una „pe model nou”, în care CNAIR primeşte la final întreaga documentaţie tehnică, iar la momentul la care va fi organizată licitaţia pentru construire, lucrările vor putea începe imediat, fără blocaje, cu toate exproprierile făcute şi fără surprize în teren.

„Mai mult, autostrada Făgăraş – Braşov este prima care beneficiază de reforma caietului de sarcini pentru licitaţie”, a subliniat el.

Printre avantajele enumerate de şeful de la Transporturi se află: termenele realiste pentru realizarea activităţilor; corelarea obiectivelor naţionale şi europene cu cele locale prin implicarea autorităţilor locale ca stakeholderi în proiect; uniformizarea documentaţiei tehnice, dar şi a celei contractuale; plăţi intermediare definite corect şi corelate cu graficul de realizare a proiectului.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.