Liberalii nu sunt ingrijorati de motiunea de cenzura anuntata de PSD: Coalitia este solida. Este un demers populist!

0

Senatorul PNL Daniel Fenechiu spune că nu are motive serioase de îngrijorare în privința moțiunii de cenzură pe care intenționează să o depună PSD, deoarece coaliţia de guvernare este una solidă.

Daniel Fenechiu spune că, pe lângă voturile parlamentarilor PNL, USR, PLUS şi UDMR, coaliţia mai primeşte frecvent voturi şi din partea minorităţilor naţionale şi că unii parlamentari ai PSD şi AUR nu votează unele iniţiative ale partidelor pe care le reprezintă.

„N-ar trebui să-mi dea emoții această moțiune, din argumente care eu cred că sunt evidente. Pe de o parte, coaliția guvernamentală este una solidă, care beneficiază de o bună majoritate de cel puțin 40-50 de parlamentari, dacă adăugăm și voturile care ne vin în mod constant de la minoritățile naționale, probabil că avansul pentru politicile guvernamentale se duce undeva spre 55-60 de voturi. Pe de altă parte, am constatat că și în PSD și în AUR există parlamentari care pun mai presus de orice rațiunea și care în anumite momente nu au participat la acest gen de demersuri exclusiv politice, politicianiste și populiste, ci au preferat să nu vină, fie nu au votat. Nu văd nici un motiv serios de îngrijorare în această moțiune, care e o cutumă parlamentară”, a spus la RFI Daniel Fenechiu.

Reacția senatorului PNL vine după ce președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat joi la Antena 3, după întâlnirea cu premierul Florin Cîțu, că formațiunea sa va înainta o moțiune de cenzură, după ce Guvernul va depune PNRR la Bruxelles. Liderul social-democrat spune că va căuta sprijin parlamentar la AUR.

Întrebat dacă în perspectiva Congresului PNL, vor exista parlamentari liberali care vor vota moțiunea de cenzură, senatorul a răspuns: „Să știți un lucru: PNL este un partid solid și discuțiile care există în interiorul partidului rămân în interiorul partidului”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.