Alarmant: România, dependentă de importul de alimente. Producem, pe plan intern, doar 30% din ce consumăm!
România aduce mare parte dintre alimentele de bază din import. Carnea, brânza și produsele congelate de patiserie sunt în topul alimentelor aduse din străinătate, informeaza Romaniatv.net.
Pe zi ce trece, România este tot mai dependentă de alimentele de import din state precum Italia, Spania, Franța sau Germania. Cei din sector se plâng că sunt victima marilor rețele de magazine, care au lanțurile de aprovizionare altfel făcute.
Marile rețele, care concentrează comerțul alimentar au nevoie de cantități importante de marfă, iar nevoia e greu de acoperit. E nevoie de asociere, de consolidare a producției pentru a avea acces pe termen lung la raft.
Potrivit ministerului Agriculturii, pe primul loc în topul celor mai importate alimente, se află carnea de porc cu importuri de 589 milioane de euro. Următoarele poziții sunt ocupate de brânză și caș, cafea, ciocolată și produse de brutărie, patiserie şi biscuiţi, cu o valoare care pornește de la 200 milioane euro fiecare.
Aurel Simion, secretar de stat în Ministerul Agriculturii: „Dacă nu am fi avut seceta pedologică în toată regiunea de sud est, balanța comercială se echilibra cât de cât pentru că România este cunoscută că exportator de materie primă. Am ajuns să importăm 70% din ceea ce consumăm.”
Simona Carniciu, nutriționist: Carnea de porc indiferent de unde este, poate aveți impresia că este aceeași, dar diferă foarte mult din punct de vedere nutrițional în funcție de zona, de alimente pe care le consumă porcul.”
România importă cantități foarte mari de produse finite, în condițiile în care multe din fabricile de la noi nu funcționează. În acest moment, doar 60% din capacitățile de procesare sunt folosite.
Dragoș Frumosu, președinte Sindalimenta, a declarat pentru Digi24: „E o politică a marilor rețele comerciale care importă fiecare din țara din care provine, care aduc pe raft produsele românești la prețuri mai mari decât cele importate, iar lumea se îndreaptă evident spre cele mai ieftine”.
Cele mai importate alimente de România în 2020
1. Carne de porc – 589 milioane Euro
2. Brânză și caș – 263 milioane Euro
3. Cafea – 224 milioane Euro
4. Ciocolată – 211 milioane Euro