O nominalizare la Premiile UNITER pentru spectacolul TNB regizat de Carmen Lidia Vidu, „Jurnal de România. 1989”
Premiera spectacolului a avut loc vara trecută, în Amfiteatru TNB, în acea perioadă extrem de dificilă în care lumea artistică de la noi şi din lume se pomenise, dintr-o dată, împinsă. Beneficiind de Amfiteatru TNB, acest spaţiu de joc în aer liber, TNB şi-a putut permite o premieră în plină pandemie.
Iniţial, publicul a putut asculta mărturiilor participanţilor la evenimentele din decembrie 1989 la o distanţă nu foarte mare de îndrăgiţii actori ce alcătuiesc distribuţia spectacolului: Oana Pellea, Ion Caramitru, Florentina Țilea și Daniel Badale.
Alături de cei patru actori, în spectacol mai sunt prezentate mărturii și amintiri ale unor istorici și cercetători care au dedicat timp consistent studierii evenimentelor de acum 31 de ani: Germina Nagâț, Dennis Deletant, procurorul Dan Voinea.
După o primă relaxare a măsurilor în contextul evoluției pandemiei de COVID-19, spectacolul a trecut pe Sălii Mari, unde se joacă şi în prezent.
În „Jurnal de România. 1989” istoria e văzută prin prisma biografiilor personale. Cercetarea, imaginea și sunetele alcătuiesc universul multimedia care completează poveștile actorilor, iar acest spectacol multimedia ne oferă ocazia de a pune laolaltă un puzzle puternic și foarte uman.
Imediat ce a primit vestea nominalizarii la Gala Premiilor UNITER, regizoarea Carmen Lidia Vidu a exclamat: „E un moment fantastic și mă bucur că-l trăiesc!”
„M-am temut că Revoluția nu e un subiect pentru o femeie regizor, nu am crezut că documentarul își va găsi locul într-un teatru atât de mainstream ca TNB-ul, dar așteptam să vină momentul în care la UNITER să văd nominalizate femei pentru cea mai bună regie și cel mai bun spectacol. E un moment fantastic și mă bucur că-l trăiesc. Aplaud întreaga echipă a spectacolului „Jurnal de România. 1989”, a mai declarat regizoarea.
După premiera din iunie 2020, pe 13 septembrie 2020, „Jurnal de România.1989” a deschis Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festivalul Dramaturgiei Românești.
Vă invităm să urmăriţi programarea spectacolului pe site-ul teatrului şi să nu rataţi întâlnirea cu „Jurnal de România. 1989” – un incitant proiect artistic de recuperare a istoriei cu „i” mic!