UMF „Carol Davila” își continuă ascensiunea în Top Shanghai și în 2021 

Universitatea de Medicină și Farmacie ” Carol Davila” din București înregistrează și anul acesta o nouă performanță academică urcând trepte importante în ierarhia unuia dintre cele mai presigioase clasamente internaționale ale universităților – TOP Shanghai (http://www.shanghairanking.com/institution/carol-davila-university-of-medicine-and-pharmacy).

Astfel, dacă în 2020 UMF  ” Carol Davila” s-a poziționat în intervalul 151-200 în domeniul ”Medical Sciences”, pe subiectul  ”Clinical Medicine”, anul acesta , prestigiosul TOP Shanghai îi atribuie o poziție superioară, pe același domeniu și subiect, în intervalul 101-150 .

“Ascensiunea remarcabilă a Universității noastre în acest prestigios Top internațional se datorează exclusiv comunității academice de la Carol Davila care demonstrează încă odată că rămâne un pilon important în planul cercetării științifice medicale internaționale. În acest context, reiterez faptul că aceste eforturi ale UMFCD dedicate accederii în ierarhiile performanței internaționale devin progresiv comparabile cu cele ale centrelor universitare de top din lume, după cum se poate vedea la o privire de ansamblu în clasamentul actual al TOP Shanghai. Am convingerea că menținând acest trend ascendent vom reuși să ne impunem cât mai curând ca un lider european regional”, a declarat Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie ” Carol Davila” din București.

Pentru a fi incluși într-un clasament pe un domeniu, universitățile trebuie să aibă, anual, un număr minim de publicații de cercetare. Pragul de publicare este diferit în funcție de subiectele  pe domenii ale clasamentului. Datele bibliometrice sunt colectate de pe Web of Science și InCites.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.