Vicepremierul Barna laudă prestația ministrului Ghinea la redactarea PNRR

0

Vicepremierul Dan Barna a susţinut un discurs cu ocazia prezentării la sediul guvernului a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în care le-a mulţumit ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, şi echipei sale, pentru că „au avut ficatul” să ducă la bun sfârşit documentul propus Comisiei Europene.

Vicepremierul Dan Barna a declarat, miercuri, la prezentarea PNRR, că prin depunerea acestuia „România accesează o resursă de dezvoltare cu un interval de timp foarte clar – 2026”, „o resursă care va schimba semnificativ componente importante din statul român” şi din modalitatea de funcţionare a acestuia.

„Am reuşit să încheiem o etapă foarte importantă, respectiv depunerea unui program care aduce în România, îndrăznesc să spun, cea mai consistentă componentă de investiţii raportată la interval de timp pe care a avut-o această ţară de la 1859 încoace şi pare că ne scapă importanţa majoră a acestui moment, pentru că prin depunerea acestui PNRR România accesează o resursă de dezvoltare cu un interval de timp foarte clar – 2026, o resursă care va schimba semnificativ componente importante din statul român şi din modalitatea de funcţionare a acestui stat.

Faptul că Uniunea Europeană a decis să aloce o sumă importantă pentru a ajuta ţările din UE să treacă mai repede peste efectele pandemiei este un excelent argument şi cumva e şi un instrument foarte puternic să nu mai invocăm scuzele politice care de 30 de ani au tot fost invocate într-un onctext sau altul atunci când a venit vorba de reformele necesare. Practic, acest program ne obligă să reuşim. Acest program, aşa cum este el construit, ne obligă pe noi ca ţară, ca şi Guvern, să facem acele reforme atât de importante”, a explicat Dan Barna.

El a vorbit despre principiile care au stat la baza acestui program.

Barna a menţionat astfel distribuirea geografic echitabilă a fondurilor, spunând că acest program este gândit „să nu lase pe nimeni în urmă”.

„Un alt criteriu este acela al descentralizării. Autorităţile locale trebuie să-şi dea dovada implicării şi a competenţei şi resursele şi o parte din program este gândit exact în logica aceasta în care resursele sunt la îndemâna autorităţilor locale, tocmai pentru ca primarii şi preşedinţi de consilii judeţene să dea dovada competenţei şi nivelului de gospodărism, ca să spun aşa”, a completat Barna.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.