Liderul AUR, George Simion, revoltat: In anii astia nu a contat pe cine a votat poporul, ci cine a numarat voturile sau cine a carat sacii!
Liderul AUR, George Simion, a fost, joi seară, invitatul lui Victor Ciutacu în emisiunea Punctul Culminant, de la România TV, pentru a comenta cele mai fierbinţi subiecte din actualitatea politică românească.
George Simion a comentat recentul interviu acordat de procurorul din ancheta votului de la alegerile locale de la sectorul 1, care a spus că în mod clar au existat fraude. Interviul respectiv nu a mai ajuns pe postul care l-a realizat, iar George Simion spune că este o nouă încercare a sistemului de a pune beţe în roate justiţiei.
„Poate unii traiau cu iluzia ca traim intr-un stat democratic. Ei bine, ceea ce AUR spune de ani de zile, noi traim intr-o dictatura. Ce s-a intamplat in 89 este ca l-au omorat pe Ceausescu si au ramas baietii destepti la butoane. In anii astia nu a contat pe cine a votat poporul, ci cine a numarat voturile sau cine a carat sacii. Faptul ca noi am intrat in Parlament, ceea ce nu voia Iohannis, tot e o spartura in zidul asta.
Acest caz cu saci de voturi carati de cei de la USR-PLUS arata ca lucrurile sunt putrede si in Justitie, care functioneaza pe baza unor butoane apasate de presedinte si de altii. Si fostul si actualul presedinte au folosit justitia pe post de bata. Vedem ca romanii nu-si gasesc justitia pe holurile tribunalelor, accesul la justitie e greoi. Am vazut in PNRR 46 de milioane de euro pentru noi cladiri de tribunale, ca si cum asta ne trebuia noua. Iar in spate, la butoane, isi fac treaba ministrii, intai cel vechi, acum Stelian Ion.
Sistemul este foarte bine inteles ca sa controleze spatiul public romanesc. Acum unii fac apeluri ca AUR sa fie scos in afara legii, ne fac extremisti. In tara asta traim si o sa vedeti in continuare atacuri la AUR, pentru ca suntem singura forta de opozitie. Iar doamna Clotilde Armand nu o sa-si termine mandatul, nu pare un administrator capabil. Nu cred ca va termina mandatul, cat mai suntem si noi pe aici.
Presa sistemului nu are voie de la cei care au omorat Romania in ultimii 30 de ani sa ne bage in seama. Romania este din ce in ce mai jos in topul libertatii presei. Ne imprumutam de 15 miliarde de euro iar parte din ei se duc catre ONG-uri care sprijina USR. Eu sunt ecologist, dar asta inseamna sa nu fim groapa de gunoi a Europei, nu sa faca piste de biciclete cu firmele de casa.
Mina de la Crucea se inchide, se pastreaza doar 50 de mineri. Este incredibil, avem zacaminte de uraniu si noi inchidem. Avem lignit pentru inca 200 de ani si dam banii pe eoliene, pentru ca asa vrea Europa, care nu mai are probleme. Noi inca avem probleme si resursele astea trebuie fructificate.
Am citit si eu PNRR si am vazut cercetare de piata care analizeaza 100 de firme, care costa 170.000 de euro. Picaturile astea se aduna. Am vazut sute de milioane de euro date pe siteuri. Nu pe cloud, pe digitalizare, ci pe situri. 5 milioane de euro pentru un site pe tema schimbarilor climaterice.
Ca si cum asta e problema romanilor, nu saracia. Pentru ca preturile au crescut, cat timp am fost tinuti in casa.”, a spus George Simion.