Premierul Cîțu, proiecte ambițioase: „Vom trece Carpaţii cu autostrada Sibiu-Piteşti. În Maramureş, drumul expres Baia Mare – Satu Mare este prioritate zero!”

0

Premierul Florin Cîţu a făcut, vineri, declaraţii în cadrul unei conferinţe de presă organizate în Baia Mare, la sediul Consiliului Județean Maramureș.

„Am venit să văd planul ambiţios de investiţii. Ştiţi foarte bine că am depus PNRR la Bruxelles acum câteva zile. Trebuie să ştie toţi maramureştenii că aveţi proiecte în PNRR.

Acest plan are resurse şi investiţii în toate colţurile din România.

Acest drum expres Baia Mare – Satu Mare este prioritate zero. E inclus în PNRR. Vom avea surse de finanţare pentru a termina acest drum expres. Este important pentru dumnevoastră. Am văzut cum s-a dezvoltat zona. Am văzut problemele companiilor private. Mi-au spus că infrastructura rutieră e ceea ce trebuie dezvoltat”, a precizat premierul Florin Cîţu.

„Aveţi şi alte proiecte pentru care vrem să le finanţăm din fonduri europene. E a doua sursă de finanţare. Ceea nu intră în PNRR, intră pe fonduri europene, apoi intră pe buget.

Vreua să îi asigur pe români să vom avea surse de finanţare. Ceea ce am promis că vom face până în 2024. Am spus că ne pregătim pentru o guvernare de cel puţin opt ani până în 2028.

Vom trece Carpaţii cu o autostradă. Sibiu-Piteşti se va face. Vom face spitale prin PNRR. Până în 2024 vom avea cele câteva spitale”, a afirmat Cîţu.

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a explicat că urmează analizarea PNRR.

„Comisia Europeană a fost convinsă să accepte proiecte de infrastructură rutieră şi feroviară de 7,6 miliarde de euro”, a afirmat Rareş Bogdan.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.