Orban vs. Cîțu. Confruntarea din care PNL trebuie să câștige

0

Intrarea în cursa pentru șefia PNL a premierului Cîțu nu trebuie să surprindă. Vremea Congreselor (de partid) unice (să ne aducem aminte de simulacrele de Congrese organizate de pesediști în mandatele Dragnea, Dăncilă și Ciolacu) trebuie să dispară.

Ludovic Orban vs. Florin Cîțu. Două nume grele din PNL candidează la Congresul din 25 septembrie. Două echipe, două viziuni, două moduri de a reforma, până la urmă, România.

Este contraproductiv pentru un partid de anvergura PNL să privească absența unei candidaturi unice ca pe o tragedie politică. Partidul va merge mai departe indiferent de numele celui care se va impune pe 25 septembrie. Important este, însă, cum va merge…

Dacă ar fi candidat, spre exemplu, Ludovic Orban, și un obscur lider județean, cu dosare penale, aș fi înțeles teama că, poate, ar exista o șansă infimă ca partidul să se afle în pericol. Și să fie, în consecință, confiscat de anumite facâiuni din partid.

Dar cât timp în cursă vor fi Ludovic Orban, liderul PNL, și premierul Florin Cîțu, indiferent de rezultat, PNL va rămâne un partid puternic.

Ludovic Orban rămâne cel mai liberal dintre liberalii din partid. A fost unul dintre stâlpii PNL în războiul, de multe ori inegal, cu abuzurile lui Băsescu și implicit ale liderilor PSD. A greșit, este adevărat, la negocierile cu USR PLUS și UDMR, unde a cedat susțin contestatarii săi, mult prea mult, însă ce ar fi făcut un alt lider politic în locul său? Să fim serioși! Era greu ca președintele celui mai important partid al Coaliției să nu ocupe o funcție importantă în stat!

Ludovic Orban rămâne un liberal pur-sânge, extrem de influent la baza partidului, dar și în filialele județene, care va merge până la capăt în această competiție politică.

Pe de altă, Florin Cîțu este, la rândul său, un liberal care a confirmat atât din poziția de ministru al Finanțelor, cât și din cea de premier. Se bucură de o imagine foarte bună și punctează extrem de eficient în războiul cu PSD. Susținerea sa în partid crește cu fiecare zi. De altfel, mulți grei din partid îl susțin la Congresul din 25 septembrie!

Cât timp vom asista la o competiție deschisă, bazată pe programe, soluții, viziuni și argumente politice, nu ar trebui să existe o îngrijorare din partea sutelor de mii de membri liberali. Pe de altă parte, o competiție toxică, în care proiectele de modernizare ale țării și implicit PNL vor fi înlocuite de jocuri de culise, șantaje și amenințări reciproce, evoluția PNL post-Congres va fi extrem de incertă.

Strategia „ești ori cu mine, ori împotriva mea” va avea un efect de bumerang pentru partid. PNL are nevoie și de Ludovic Orban și de Florin Cîțu. Și de fiecare dintre susținătorii celor doi. Gestionarea inteligentă a unei victorii pe de o parte și acceptarea, cu demnitate, a unei înfrângeri pe de o alta, ambele în interesul partidului, devin obligatorii.

Pentru că, în caz contrat, PNL va ieși slăbit dintr-un Congres care nu ar aduce, din păcate, decât o victorie de etapă a unui lider, dar o înfrângere uriașă pentru cel mai vechi și puternic partid din România!

Un editorial de Iulian Badea

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.