Senatorul PNL, Alina Gorghiu, îi dă replica lui Vasile Dîncu: „Excludem orice colaborare cu PSD la guvernare!”

0

Senatorul PNL Alina Gorghiu reacţionează, după ce preşedintele Consiliului Naţional al PSD Vasile Dîncu nu a exclus o guvernare alături de PNL. Fostul preşedinte PNL a exclus orice colaborare cu PSD la guvernare. 

Alina Goghiu spune că PNL nu va coopera cu PSD la guvernare şi explică şi motivele care ar împiedica o astfel de alianţă.

„Am citit o declarație a domnului Vasile Dâncu și cred că e necesară o clarificare: EXCLUDEM ORICE COLABORARE LA GUVERNARE CU PSD.

Explicația pe scurt:
În Parlamentul României există deja o majoritate sănătoasă, de dreapta, stabilă, în jurul PNL și votată de români.
PNL a desemnat în forurile statutare un prim-ministru liberal care a lansat un plan pentru reformele blocate până acum chiar de PSD!
Premierul Cîțu a prezentat proiectul politic PNL2024 care prevede o continuitate a guvernării de dreapta, pe baza valorilor liberale, FĂRĂ PSD, pentru următorii 8 ani.
Acest proiect politic va fi prezentat Congresului PNL.
România are nevoie de acești 8 ani de liberalism – ca să aducă politici liberale în economie, să facă investiții și să schimbe mentalitățile. Din 25 septembrie, construim România liberală!”,a scris Alina Gorghiu, pe Facebook.

Alina Gorghiu a reacţionat la o declaraţie a preşedintelui CN al PSD Vasile Dîncu. Social-democratul a spus, într-un interviu pentru Europa Liberă, că actuala Coaliție de guvernare va rezista, cu mari probleme, până în 2023 şi că nu este exclus ca PSD să intre la guvernare până în 2024 alături de PNL.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.