Cristian Diaconescu și PMP pregătesc revanșa politică

0

La mai puțin de șase luni de la alegerile parlamentare, se simte, parcă, mai acut decât oricând absența de pe scena politică parlamentară a PMP. A unui partid puternic, cu mii de consilieri locali, județeni și primari, cu reprezentare în Parlamentul European, care a ratat, la „mustață” intrarea în noul Legislativ.

Partidul Mișcarea Populară reprezenta, la alegerile din 6 decembrie, o alternativă viabilă la demagogia, aroganța și incompetența pesediștilor. Atacurile furibunde, din ultimele luni, exacerbate în timpul campaniei, la adresa lui Traian Băsescu arată, cu vârf și îndesat, că liderii PSD, susținuți de televiziunile de casă, s-au temut de PMP. Ca și cei ai USR-PLUS care au înțeles că intrarea PMP în Parlament ar fi asigurat stabilitate guvernării liberale, ar fi redus căile de șantaj ale lui Barna și Cioloș și ar fi lăsat UDMR în Opoziție!

Ce rămâne după scrutinul din 6 decembrie? Rămân semnele de întrebare în privința rezultatului surprinzător obținut de AUR și a scoaterii PMP în afara noului Parlament. Cu toate acestea, PMP reprezintă, încă, o forță politică  redutabilă.

Până la urmă, un partid puternic cu lideri puternici dă testul maturității sale mai ales după eșecuri. Și, personal, sunt convins că noii liderii PMP, în frunte cu Cristian Diaconescu, vor rămâne în picioare și vor continua lupta pentru apărarea interesului național. În ciuda eșecului de la alegerile parlamentare.

De altfel, Cristian Diaconescu, noul preşedinte al Partidului Mişcarea Populară, a fost, deja, desemnat candidat la următoarele alegeri prezidenţiale.

Diaconescu a spus că se aşteaptă ca la viitorul scrutin prezidenţial să fie foarte mulţi candidaţi, alianţele urmând a se face în funcţie de candidaţii care ajung în turul doi.

„Partidul mi-a făcut onorarea să-mi facă această propunere, dar să ajungem la acea perioadă. Probabil că marea majoritate a partidelor din România vor avea candidat, după câte se pare, pentru că există foarte mari diferenţe de abordare. Deci, implicit, fiecare va încerca să rămână consecvent cu mesajul pe care îl transmite. Din această perspectivă, pentru a-şi păstra credibilitatea şi legitimitatea pe piaţă, vor avea candidaţi. După părerea mea, vor fi foarte mulţi candidaţi. Cine va intra în turul doi va depinde de alianţele ce se vor putea realiza. Mi se par destul de complicate aceste alianţe. Desigur, vedem peste 2-3 ani, pentru că şi într-un moment de criză serioasă, care poate reprezenta o explicaţie pentru compromisul politic, cum se întâmplă peste tot în lume, se pare că prevalează aspectele negative”, a precizat Cristian Diaconescu.

Mai mult, întrebat ce rol mai poate avea Traian Băsescu pentru viitorul PMP, Diaconescu a răspuns: „Domnul Traian Băsescu este fondatorul acestui partid, deci va avea rolul pe care domnia sa şi-l doreşte”.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.