Ministrul Cătălin Drulă, vești bune pentru români: „Licitaţia pentru proiectarea drumului expres Cluj-Dej, lansată!”

0

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat vineri lansarea licitaţiei pentru proiectarea drumului expres Cluj-Dej, durata contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate fiind de 18 luni.

„A fost lansată licitaţia pentru proiectarea drumului expres Cluj-Dej. Durata contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate a drumului de circa 75 de km este de 18 luni. Asta pentru că DX Cluj-Dej beneficiază de modelul nou de caiet de sarcini, al cărui şablon a fost pregătit la început de an de CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere), care sper să devină etalon pentru cât mai multe licitaţii pe infrastructură rutieră. Pe acelaşi tip de caiet de sarcini modern, au fost lansate în ultimele luni licitaţiile pentru drumurile de mare viteză Craiova-Lugoj, Bucureşti-Alexandria sau Bucureşti-Târgovişte şi pentru autostrada Făgăraş-Braşov, spre exemplu”, a scris ministrul Transporturilor pe pagina sa de Facebook.

Astfel, potrivit lui Cătălin Drulă, „ne asigurăm că proiectul este făcut cu cap încă de la început, că proiectarea preliminară este cât se poate de detaliată, dar lasă în acelaşi timp libertate constructorilor să ajusteze design-ul”.

„În plus, implicarea autorităţilor locale în proiect este mai mare, iar un antreprenor serios este motivat şi susţinut prin plăţi intermediare definite corect şi corelate cu graficul de realizare a proiectului. Planul este ca acest drum expres, inclus în Masterplanul General de Transport, să continue spre Bistriţa şi spre Baia Mare, bifurcându-se astfel de la Dej. Cred în dezvoltarea echitabilă a regiunilor şi în proiecte începute bine, care se termină cu bine”, a mai scris Cătălin Drulă, menţionând că harta postată pe pagina sa de Facebook este „doar un draft şi nu reprezintă traseul final.”

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.