Robert Sighiartău îi dă replica lui Ludovic Orban: „Nu l-am trădat pe Orban. Nu am vrut, însă, să fiu părtaș la mișcarea de trădare a intereselor PNL!”
Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a afirmat luni că nu l-a „părăsit” pe preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, la negocierile pentru formarea coaliţiei şi a Guvernului, aşa cum a susţinut acesta, şi a subliniat că nu a participat la negocieri deoarece nu a vrut să fie „părtaş al istoriei cu această mişcare de trădare a intereselor partidului”.
„Nu, nu l-am părăsit (pe Ludovic Orban la negocierile de la Vila Lac – n.r.). Nu am mai participat la negocieri la Vila Lac II pentru faptul că toate ministerele dezvoltării, economice au fost cedate USR-PLUS şi din acel moment am zis că nu vreau să fiu părtaş al istoriei cu această mişcare de trădare a intereselor partidului”, a spus Sighiartău înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.
El a arătat că acest subiect va fi discutat în şedinţa Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal de luni.
„Da, vom discuta şi despre asta, pentru că este un for intern şi cred că trebuie să ne spunem lucrurile în faţă, nu în afara partidului”, a afirmat Sighiartău.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă că, în timpul negocierilor pentru formarea coaliţiei şi a Guvernului, a fost „părăsit” de echipa de negociere din care făceau parte Rareş Bogdan, Raluca Turcan şi Robert Sighiartău, care au încercat să provoace convocarea nestatutară a unui Birou Politic Naţional „pentru a arunca în aer formarea coaliţiei”.