Avertisment dur al OMS: Varianta Delta a COVID-19, identificată în India, cea mai rapidă, contagioasă și puternică de până acum!

OMS a declarat vineri că Delta devine varianta dominantă a bolii la nivel mondial. Luna trecută, agenţia a declarat Delta ”o variantă îngrijorătoare”.

Delta, identificată prima oară în India, are potenţialul ”să fie mai letală” deoarece este mai eficientă în privinţa modului în care se transmite între oameni şi în cele din urmă îi găseşte pe acei indivizi vulnerabili care se vor îmbolnăvi grav, vor avea nevoie de spitalizare şi ar putea muri”, a afirmat dr. Mike Ryan, director general al programului de urgenţe al OMS, într-o conferinţă de presă.

Ryan a spus că liderii mondiali şi oficialii din sectorul sănătăţii publice pot ajuta la protejarea persoanelor cele mai vulnerabile prin donarea şi distribuirea de vaccinuri pentru Covid-19.

”Putem proteja acele persoane vulnerabile, acei lucrători din primă linie”, a spus Ryan, ”şi faptul că nu am făcut-o, aşa cum a spus directorul general (Tedros Adhanom Ghebreyesus), este, din nou şi din nou, un eşec moral catastrofal la nivel global”.

OMS a declarat vineri că tulpina indiană devine varianta dominantă a bolii la nivel mondial. Luna trecută, agenţia a declarat Delta ”o variantă îngrijorătoare”.

O variantă poate fi etichetată drept ”îngrijorătoare” dacă s-a dovedit a fi mai contagioasă, mai mortală sau mai rezistentă la vaccinurile şi tratamentele actuale, potrivit organizaţiei de sănătate.

Delta înlocuieşte acum Alfa, varianta extrem de contagioasă care a străbătut Europa şi mai târziu SUA la începutul acestui an, a declarat dr. Paul Offit, directorul Centrului de educaţie pentru vaccinuri de la Spitalul de Copii din Philadelphia, într-un interviu recent.

Studiile sugerează că Delta este cu aproximativ 60% mai transmisibilă decât Alfa, care era mai contagioasă decât tulpina iniţială care a apărut în Wuhan, China, la sfârşitul anului 2019.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.