Eurodeputatul PPU (s-l), Maria Grapini, revoltat: “Achizițiile făcute în timpul pandemiei au sărăcit bugetul de stat. Cei vinovați trebuie să plătească!”

0

Europarlamentarul PPU (s-l), Maria Grapini, a precizat, la Radio Timișoara, că săptămâna trecută, în cadrul comisiei LIBE (Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne), au avut loc discuții cu reprezentanți ai instituțiilor europene, instituții care efectuează controale în privința cheltuirii sumelor provenite din fonduri europene în statele membre, inclusiv în perioada pandemiei.

În context, eurodeputatul Grapini a avertizat autoritățile de la București că verificarea cheltuirii banilor din fonduri europene va fi făcută nu numai prin prezentarea documentelor doveditoare, dar și prin prisma eficienței cheltuirii sumelor.

“ Se vor controla de către instituțiile europene, și aici mă refer la Europol, la Curtea Europeană de Conturi, OLAF, chiar și la Parchetul European, importurile și achizițiile publice făcute în perioada de pandemie pentru că s-a constatat că s-a profitat de criză iar achizițiile publice nu s-au derulat după o procedură care să respecte directiva europeană de achiziții publice. Mai mult, s-a facilitat intrarea pe piață a multor produse neconforme”, a punctat Maria Grapini, care a adăugat că, în aceste condiții, s-au adus grave prejudicii bugetelor naționale.

De asemenea, europarlamentarul român a susținut necesitatea acestor controale, în cadrul intervenției sale din comisia LIBE, pentru că, și în cazul României, au fost blocate sume consistente în produse sanitare neconforme, referindu-se la măști, izolete, dezinfectanți, dar și echipamente medicale care au fost cumpărate și nu au fost puse în funcțiune în perioada pandemiei.

În luarea mea de cuvânt, am spus și o repet: fiind vorba de sume foarte mari, acestea au dus la sărăcirea bugetelor naționale. În aceste condiții, deși am transmis public și am cerut instituțiilor de control din România să se autosesizeze, nu s-a întâmplat încă nimic. Cei vinovați trebuie să plătească! Aceste miliarde ar fi putut fi aduse înapoi la bugetul de stat prin imputarea sumelor celor care au aprobat aceste importuri și nu au verificat calitatea materialelor, acestea nefiind nici măcar valorificate. Totodată, aceste sume ar fi putut fi folosite în aplicarea legilor care, astăzi, prin încălcarea deciziilor constituționale, nu se aplică și mă refer aici la legea alocațiilor și legea pensiilor, ambele votate de Parlament”, a spus Maria Grapini.

Nu în ultimul rând, eurodeputatul PPU (s-l) a menționat că, în contextul în care ar exista mai multă rigurozitate și responsabilitate în cheltuirea banilor publici, bugetul de stat ar avea suficienți bani pentru proiectele importante, fie sociale, fie de investiții.

„Nu putem să lăsăm în urmă populația care are nevoie de creșterea nivelului de trai, mai ales că știm foarte bine că România se află, alături de Bulgaria, la coada clasamentului statelor membre din UE  în ceea ce privește venitul pe cap de locuitor”, a conchis Maria Grapini.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.