Sorin Grindeanu, despre „războiul” de la vârful PNL: „Poate că Orban ar fi cazul să îl trimită de veghe în lanul de lavandă pe acest premier!”

0

Sorin Grindeanu a comentat războiul din PNL, mai exact dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu, care se bat pe funcția de președinte al liberalilor.

Lupta din Orban și Cîțu e în plină desfășurare. Șeful PNL se teme că parlamentarii premierului ar putea să voteze moțiunea inițiată de PSD, nu suficienți cât să treacă, dar suficienți cât să fie arătat Orban cu degetul că a încercat să trădeze Guvernuldin care face parte.

Pe de altă parte, susținătorii lui Cîțu se tem că Orban va încerca să-și pună în aplicare planurile de a-l înlătura de la Palatul Victoria pentru a fi, în acest fel, dezavantajat în cursa pentru șefia PNL.

„Îl vedeam cum ne spunea că a dus vaccinarea în lanul de lavandă. Poate că domnul Orban ar fi cazul să îl trimită de veghe în lanul de lavandă pe acest premier, care, dincolo de modul în care conduce Guvernul, poate total rupt de realitate. Cum poți să spui, în urmă cu două zile, că puterea de cumpărare a românilor a crescut?”, a spus Sorin Grindeanu.

„Sunt aproximativ 20 de voturi lipsă. Țin neapărat să mulțumesc partenerilor sociali cu care am avut dialog noi, PSD, în această perioadă, și care ne-au dat observații pe care le-am inclus în textul moțiunii, fie că vorbim de patronate, de sindicate, de IMM-uri. Aportul lor ne-a fost de folos.

Eu am credința următoare: pe toate sondajele 70% dintre români, inclusiv parlamentari, spun că România merge într-o direcție greșită. Sigur că, dacă e să ne referim strict la PNL, de exemplu, probabil că în acest moment sunt mulți parlamentari PNL care își dau seama că acest Guvern a eșuat”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă PSD se bazează pe conflictul din interiorul PNL și dacă poate numi un liberal care ar vota moțiunea, Sorin Grindeanu a răspuns: „Ne bazăm în primul rând pe o bună credință a multora dintre cei din PNL, nu a tuturor. Dincolo de discursuri, este evident ce s-a întâmplat în aceste șase luni. Credeți că i-aș face un bine dacă l-aș nominaliza acum?”, a spus Grindeanu.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.