Europarlamentarul PPU (s-l), Maria Grapini, avertizează Guvernul României în privința întârzierilor la plata IMM-urilor

0

Europarlamentarul PPU (s-l), Maria Grapini, a adresat Comisiei Europene o întrebare cu solicitare de răspuns scris pe tema revizuirii directivei privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale.

Potrivit eurodeputatului Grapini, întârzierea în efectuarea plăților afectează toate sectoarele economice, în special IMM-urile care suportă costuri suplimentare deoarece trebuie să investească în resurse pentru a-i urmări pe cei care plătesc cu întârziere. Acest lucru se poate vedea foarte clar în analiza din raportul Parlamentului European referitor la punerea în aplicare a Directivei 2011/7/CE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, dar și în efectele pandemiei de COVID-19 asupra IMM-urilor.

Maria Grapini susține că plățile întârziate reprezintă o lacună care poate conduce la acorduri privind termene de lungă durată, ceea ce ar putea fi în detrimentul întreprinderilor. De aceea, a completat europarlamentarul român, este necesar să se asigure întotdeauna condiții echitabile între întreprinderile aflate într-o poziție dominantă și micii operatori de pe piață.

În contextul în care un număr mare de IMM-uri și întreprinderi nou-înființate din Uniunea Europeană intră în faliment, în fiecare an, în așteptarea plății facturilor, inclusiv de către autoritățile publice naționale, eurodeputatul Maria Grapini a adresat, punctual, următoarea întrebare Comisiei Europene:

Își propune Comisia, în acest mandat, să revizuiască directiva privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale având în vedere că, în urma efectelor plăților întârziate, se constată că IMM-urile sunt afectate de dificultăți în participarea la licitațiile publice, din cauza întârzierii plăților statului mai mult de 30 de zile?

În numele Comisiei Europene, a răspuns comisarul pentru Piață Internă, Thierry Breton.

„Atât „strategia dedicată IMM-urilor”, cât și „strategia industrială actualizată” evidențiază faptul că „Directiva privind întârzierea în efectuarea plăților” necesită o aplicare mai eficace în statele membre. Comisia lucrează deja la o serie de acțiuni menite să combată practicile de plată neloiale, să ajute IMM-urile să fie plătite la timp, să monitorizeze plățile întârziate prin intermediul unui observator al UE și să stabilească sinergii între procedurile de achiziții publice și obligațiile de plată pentru autoritățile publice”, se arată în răspunsul transmis europarlamentarului Maria Grapini de către comisarul Thierry Breton.

Mai mult, potrivit comisarului pentru Piață Internă, Comisia se angajează pe deplin să combată întârzierea în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, în condițiile în care plata promptă este un element esențial pentru reziliența economică. Comportamentul în ceea ce privește întârzierea în efectuarea plăților a fost agravat în timpul crizei, ceea ce creează o povară suplimentară pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), a menționat Thierry Breton, care a adăugat că IMM-urile sunt cele care au cel mai mult nevoie de plăți fiabile pentru a reuși în redresarea lor digitală și ecologică.

„În plus, platforma „Pregătiți pentru viitor” a inclus Directiva privind întârzierea în efectuarea plăților în programul său de lucru pentru 2021. Aceste diferite direcții de lucru vor sprijini Comisia în întreprinderea celor mai adecvate și relevante acțiuni pentru a consolida lupta împotriva întârzierilor în efectuarea plăților”, a conchis comisarul pentru Piață Internă.

După răspunsul primit de la înaltul oficial european, care îi confirmă, practic, punctul de vedere, eurodeputatului Maria Grapini a avertizat Guvernul Cîțu și a cerut remedierea urgentă a acestei situații alarmante pentru IMM-uri, și așa grav afectate de efectele pandemiei.

“ Domnule Prim- ministru, prin răspunsul primit la întrebarea mea privind întârzierile la plata IMM-urilor,  întârzieri care încalcă Directiva existentă încă din 2013, rezultă clar că aveți obligația ca plățile să fie făcute în cel mult 30 de zile. În context, vă cer să publicați lista creanțelor statului în raport cu IMM-urile”!, a punctat Maria Grapini.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.