Sebastian Burduja, reales, cu o majoritate covârșitoare, în funcția de președinte al PNL Sector 1: „Îmi asum să ducem această filială fanion a PNL mai sus decât a fost vreodată!”

0
Previzibil, de altfel, tânărul deputat liberal, Sebastian Burduja, a fost reales, joi, cu o covârșitoare majoritate, în funcția de președinte al PNL Sector 1. 85% dintre cele 477 de voturi exprimate  au mers pe varianta continuității. Victoria lui Burduja reconfirmă, până la urmă, modul profesionist, cu rezultate pe măsură, în care acesta a condus cea mai competitivă filială a PNL din Capitală. De menționat faptul că la alegerile parlamentare, PNL Sector 1 a fost singura organizație liberală din București care a învins PSD.

De asemenea, au fost reconfirmați prim-vicepreședinții Tănase Stamule și Andrei Diaconescu.

La eveniment au participat invitați de onoare din conducerea Partidului Național Liberal și a PNL București: Ludovic Orban, președinte PNL și președinte al Camerei Deputaților, Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL și europarlamentar, Robert Sighiartău, secretar general PNL, Marian Petrache, vicepreședinte regional București-Ilfov, Sorin Cîmpeanu, vicepreședinte PNL și ministrul Educației, Violeta Alexandru, președinte PNL București și deputat, Antonel Tănase, președinte PNL Sector 3, Ciprian Ciucu, președinte PNL Sector 6 și primarul Sectorului 6.

„Colegii mei mi-au acordat aseară încrederea pentru un nou mandat de președinte al PNL Sector 1. Le mulțumesc. Este cea mai înaltă onoare a carierei mele politice sa reprezint aceasta formidabilă echipă. Îi felicit pe toți colegii noștri. Competiția aprigă este o parte esențială din spiritul liberal.

Sunt mândru, onorat și recunoscător că la PNL Sector 1 am reușit să formăm o familie unită. Pas cu pas, fără compromisuri. Am spus de la bun început: politica pentru oameni se face printre oameni – în stradă, la poarta casei, din ușă în ușă, în fiecare clipă atenți la nevoile cetățenilor. Și asta am făcut împreună, iar astăzi sunt zeci de proiecte și zeci de mii de cetățeni pe care am reușit să-i sprijinim și cărora le-am redat speranța în Partidul Național Liberal și în România normală și dezvoltată.

Toate acestea s-au împlinit printr-o muncă titanică de echipă, pe baza unor valori solide, a promisiunilor respectate față de noi înșine și față de cetățeni, împreună cu oameni de caracter, oameni care au ales politica pentru a fi în slujba semenilor lor și nu pentru o agendă personală meschină.

Îmi asum să continuăm toate lucrurile bune și să ducem această filială fanion a Partidului Național Liberal mai sus decât a fost vreodată — ceea ce nu e deloc puțin lucru”, a declarat Sebastian Burduja, președinte PNL Sector 1.

Cu privire la pașii următori, Burduja a adăugat: “In contextul alegerilor interne la nivel național, PNL Sector 1 va fi, ca până acum, un exemplu de profesionalism și rigurozitate. Vom analiza principii, proiecte și idei liberale, punând mai presus de orice binele PNL si al României. Totul cu respectarea prevederilor statutare și a opiniilor fiecărui membru. Suntem convinși că vom găsi împreună cea mai bună soluție pentru a fructifica cea mai mare șansă pe care o are România liberală prin generația noastră.”

Pentru funcția de președinte al PNL Sector 1 au mai candidat Helena Raicu, care a obținut 4,2% din voturi, și Dragoș Preda, al cărui scor a fost de 10,3%. Componența completă a noului Birou Politic al Sectorului 1, ales la evenimentul de joi, este următoarea.

Președinte – Sebastian Burduja 

Prim – vicepreședinte Strategii Politice și Comunicare – Andrei Diaconescu

Prim-vicepreședinte Politici Publice – Tănase Stamule

Vicepreședinte Departamentul Imagine, Comunicare, Relații cu mass-media și Purtător de cuvânt – Diana Crețu

Vicepreședinte Departamentul pentru Politici Economice, Mediu Afaceri, Dezvoltare Regională și Fonduri Europene – Silviu Văduva

Vicepreședinte Departamentul Politici Sociale, Relații cu Sindicate, Patronate, Organizații Neguvernamentale și grupuri de cetățeni – Doru Ducan

Vicepreședinte Departamentul pentru Politici privind Administrația Publică, Justiție, Siguranță Națională, Ordine Publică și Siguranța Cetățeanului – Daniela Chiriac

Vicepreședinte Departamentul pentru Politici în Agricultură, Silvicultură, Mediu și Dezvoltare Rurală – Răzvan Mitu

Vicepreședinte Departamentul pentru Politici în Educație, Cercetare, Cultură, Culte, Minorități și Sport – Valentin Ștefan

Vicepreședinte Departamentul pentru Politici în Sănătate  – Andrei Baciu

Membri BPS1:

Cristian Bebe

Costin Buta

Sorin Buzoianu

Daniel Ciungu

Iulian Cristescu

Ciprian DUmitru

Gheorghe Dinu

Raluca Haliț

Mihai Hâncu

Florentin Nițu

Adrian Oianu

Marian Petre

Dragoș Roibu

Adrian Suvac

Viorel Tănase

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.