Cîțu pierde teren înaintea Congresului. Orban, după victoria lui Fechet la șefia PNL Bacău la șefia PNL Bacău: „Am capacitatea de a duce în următorii patru ani PNL spre victorii!”

0

Mircea Fechet a fost ales, duminică, preşedinte al filialei judeţene PNL Bacău.

„O echipă puternică şi determinată, condusă de Mircea Fechet, a fost aleasă astăzi de colegii liberali din Bacău. Le doresc mult succes şi hotărâre în a dovedi băcăuanilor că opţiunea în favoarea Partidul Naţional Liberal este cea mai sigură cale către modernizarea şi dezvoltarea comunităţilor. Le mulţumesc, totodată, pentru mesajele ferme de susţinere pe care le-am primit astăzi la Bacău, la finalul rândului de alegeri care a avut loc în filialele PNL din regiunea Nord-Est”, a scris preşedintele PNL, Ludovic Orban, pe Facebook.

Mircea Fechet a afirmat că îşi doreşte ca organizaţia să aibă cele mai bune rezultate în 2024.

„Au aflat de la mine că eu nu trebuie să fiu convins de faptul că Moldova are nevoie de investiții. Eu știu lucrul acesta și l-am arătat în cele 13 luni cât am girat funcția de prim-ministru. Pentru mine este fundamental să dezvoltăm Moldova, pentru că echilibrul de dezvoltare între regiunile României este vital pentru România. Nu mai trebuie să acceptăm menținerea decalajelor din guvernările PSD. Dezvoltarea Moldovei înseamnă pentru noi și o șansă în plus ca Basarabia să se apropie de noi, poate până la o posibilă unire, dar și o garanție că cei care locuiesc în județele Moldovei vor avea aceeași șansă ca oricare alt cetățean, și așa se va întâmpla.
Noi suntem, la ora actuală, în Uniunea Europeană partidul cu cea mai lungă istorie. Niciun alt partid politic din țările UE nu se poate mândri cu trecutul și cu istoria noastră. De la 1875, PNL a fost motorul dezvoltării României și așa trebuie să rămânem în continuare, dar trebuie să fim puternic ancorați în istoria noastră, în tradițiile noastre, în obiceiurile specifice, în menținerea identității și a personalității poporului român.
Noi suntem un partid care nu are voie niciodată să își uite trecutul, și care trebuie să se bată așa cum s-a bătut Brătianu la negocierile pentru pace, riscându-și funcția de prim-ministru, pentru a apăra interesele fundamentale ale României.
Candidez pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal pentru că am convingerea că am capacitatea de a duce în următorii patru ani PNL spre victorii, exact așa cum l-am condus spre victorie în aproape toate alegerile pe care le-am avut din 2017 și până astăzi. Dau Partidului Național Liberal, așa cum dau de 30 de ani, mintea mea, sufletul meu, inima mea, timpul meu, energia și chiar și viața mea, dacă este nevoie.
Nu există niciun fel de limită în efortul pe care sunt capabil să-l fac pentru a duce Partidul Național Liberal și România acolo unde le este locul, pe primul loc!”, a precizat, liderul PNL, Ludovic Orban.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.